Articolul 3
Art. 3 din INSTRUCŢIUNI nr. 27 din 3 februarie 2010 privind măsurile de natură organizatorică şi tehnică pentru asigurarea securităţii prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor
- Titlul I Măsuri organizatorice
- Capitolul I Dispoziţii generale
(1) Au calitatea de operator structurile și unitățile MAI, precum și MAI, dacă:
a) stabilesc scopul și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; sau
b) scopul și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt stabilite printr-un act normativ sau în baza unui act normativ; sau
c) sunt desemnate ca operator printr-un/în baza unui act normativ.
(2) Au calitatea de împuterniciți ai operatorului structurile care prelucrează date cu caracter personal pe seama operatorului.
(3) Are calitatea de utilizator al datelor cu caracter personal, denumit în continuare utilizator, personalul operatorului sau al împuternicitului acestuia ale cărui atribuții de serviciu presupun operațiuni de prelucrare a datelor cu caracter personal.