Articolul 2
Art. 2 din DECIZIE nr. 92 din 1 februarie 2010 privind sancţionarea cu interzicerea temporară a exercitării activităţii Societăţii Comerciale UNIBROKER DOBROGEA - Broker de Asigurare şi Reasigurare - S.R.L.
(1) Pe toată perioada de interzicere a activității de broker de asigurare prevăzută la art. 1, brokerului de asigurare i se interzic desfășurarea activității de negociere și încheierea de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistență pe durata derulării contractelor în curs sau în legătură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în , cu modificările și completările ulterioare.
(2) Brokerul de asigurare are obligația să aducă la cunoștința clienților săi interzicerea activității de asigurare, în termen de cel mult 3 zile de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurător, rămânând direct răspunzător pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele în vigoare.