Articolul 2
Art. 2 din DECRET nr. 163 din 26 iunie 1950 pentru deţinerea, portul şi vînzarea armelor şi muniţiunilor, precum şi transportul explosivilor
- Capitolul I Dispoziţiuni generale
Armele, munițiunile și explosivii, care fac obiectul prezentului decret, se împart în următoarele categorii, după natura și destinația din momentul confecționării lor:
a) Arme albe de tăiere, împungere sau lovire, ca:
- săbii și baionete;
- spade și florete, confecționate pentru scrimă;
- șișuri, pumnale și boxuri, precum și altele asemănătoare, special confecționate pentru a răni sau ucide;
b) Arme de foc pentru:
- apărare și pază, ca: revolvere, pistoale automate, puști cu o singură țeavă cu glonț, altele decât cele militare;
- vînătoare, ca: cele cu glonț, cu alice sau mixte, ghintuite sau neghintuite, cu sau fără lunetă, întrebuințând cartușe diferite de cele militare;
- tir, ca: cele zise de salon cu aer comprimat sau cu alte mecanisme, care au un calibru sub 9 mm și o bătaie maximă de 200 m;
c) Arme de panoplie, albe și de foc, de orice tip, scoase din uz, destinate a servi ca piese pentru muzee și panoplii;
d) Munițiuni și anume:
- pulberile, cartușele, gloanțele și capsele necesare întrebuințării armelor de foc, menționate la lit. b);
e) Explosivi, sînt considerate materialele explosive de toate categoriile și formele, folosite atît la fabricarea munițiunilor, cât și cele utilizate pentru explozii în mine, cariere de piatră și în general la orice lucrări publice, ca: dinamită, astralită, ecresită, trotil și altele asemănătoare.