Articolul 2
Art. 2 din ORDONANŢĂ nr. 14 din 29 ianuarie 2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010
- Capitolul I Reglementări în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013
(1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigură elaborarea reglementărilor sectoriale și gestionarea fondurilor financiare, necesare acordării ajutoarelor de stat permise conform art. 1, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu excepția ajutoarelor acordate în domeniul forestier, pentru care Ministerul Mediului și Pădurilor asigură elaborarea reglementărilor sectoriale și gestionarea fondurilor financiare.
(2) Instituțiile responsabile pentru implementarea formelor de ajutor de stat sunt Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv prin centrele județene ale acesteia sau al municipiului București sau, după caz, prin direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, precum și Ministerul Mediului și Pădurilor, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
(3) Instituțiile responsabile pentru implementarea formelor de ajutor de stat pentru stimularea sectorului de cercetare și dezvoltare din agricultură sunt Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Academia de Științe Agricole și Silvice «Gheorghe Ionescu-Șișești».
a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 74 din 26 aprilie 2010 .