Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ nr. 3 din 20 ianuarie 2010 pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru unii operatori economici

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din ORDONANŢĂ nr. 3 din 20 ianuarie 2010 pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru unii operatori economici

(1) În cazul nerestituirii împrumutului prevăzut la art. 1, operatorii economici vor suporta, pentru primele 30 de zile, penalități de întârziere de 1% pe zi din valoarea produsului prevăzută în contractul de împrumut, după care Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va emite facturi pentru valoarea produselor calculate la prețurile pieței, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată luând naștere, prin derogare de la privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, la încasarea parțială sau totală a facturii.

(2) Până la dezdăunarea integrală a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, operatorii economici debitori vor suporta majorări de întârziere la plată, la nivelul celor prevăzute de lege pentru creanțele bugetare, precum și dobânzi la nivelul pieței, percepute pe toată perioada derulării împrumutului.

(3) Restituirea cantităților de păcură ce vor fi împrumutate se va face ca produs cu conținut de sulf sub 1%, în conformitate cu privind limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.