Articolul 3
Art. 3 din ORDIN nr. 3.365 din 11 decembrie 2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate în cadrul axei prioritare "Dezvoltare economică şi socială", domeniul major de intervenţie "Cooperarea în domeniul dezvoltării resurselor umane - dezvoltarea în comun a aptitudinilor şi a cunoştinţelor", pentru proiecte finanţate în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013
(1) În categoria cheltuielilor de pregătire a proiectelor sunt incluse următoarele tipuri de cheltuieli privind:
a) întâlniri între partenerii proiectului, în scopul dezvoltării proiectului;
b) consultanță, studii, asistență tehnică și traducerea documentelor;
c) taxe, inclusiv taxe notariale, taxe de transport, taxe de eliberare a unor documente strict necesare implementării proiectului sau solicitate de autoritatea de management.
(2) Pentru activitatea prevăzută la alin. (1) lit. a) sunt eligibile următoarele cheltuieli:
a) cheltuieli de transport;
b) cheltuieli pentru cazare, în conformitate cu plafoanele prevăzute în legislația națională în vigoare, aplicabilă instituțiilor publice;
c) cheltuieli pentru traducerea în timpul întâlnirilor;
d) cheltuieli pentru diurnă, în conformitate cu plafoanele prevăzute în legislația națională în vigoare, aplicabilă instituțiilor publice;
e) servicii de catering, în conformitate cu plafoanele prevăzute în legislația națională în vigoare, aplicabilă instituțiilor publice.
(3) Pentru activitatea prevăzută la alin. (1) lit. b) sunt eligibile următoarele cheltuieli privind:
a) consultanța pentru pregătirea cererii de finanțare și a altor documente solicitate de autoritatea de management, în măsura în care valoarea maximă cumulată a acestor cheltuieli nu depășește 1% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente proiectului finanțat, dar nu mai mult de 10.000 euro;
b) traducerea documentelor.
(4) Cheltuielile pentru pregătirea proiectului pot fi incluse de către un beneficiar numai în prima cerere de rambursare a cheltuielilor.
(5) Cheltuielile de pregătire nu pot fi declarate ulterior de către un beneficiar ca fiind cheltuieli de implementare.