Articolul 6
Art. 6 din NORMĂ nr. 10 din 25 noiembrie 2009 pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 25/2009 al Băncii Centrale Europene din 19 decembrie 2008 privind bilanţul sectorului instituţii financiare monetare (reformare) (BCE/2008/32)
- Capitolul II Obligaţii de raportare
(1) Instituțiile de credit rezidente raportează Băncii Naționale a României - Direcția statistică date privind:
a) activele și pasivele bilanțiere, conform structurii prevăzute în anexa nr. 1;
b) soldul creditelor restante, conform structurii prevăzute în anexa nr. 1A;
c) soldul creditelor acordate de instituțiile de credit, conform structurii prevăzute în anexa nr. 1B;
d) soldul titlurilor de valoare, altele decât acțiunile emise de societăți vehicul investițional și deținute de instituțiile de credit, conform structurii prevăzute în anexa nr. 1C; soldul titlurilor de creanță emise de instituțiile de credit cu scadența la emitere de până la 2 ani inclusiv și cu garanția de recuperare la răscumpărare a capitalului investit mai mică de 100%, conform structurii prevăzute în anexa nr. 1C;
e) soldul depozitelor atrase de instituțiile de credit, conform structurii prevăzute în anexa nr. 1D;
f) ajustări din reevaluare, conform structurii prevăzute în anexa nr. 2;
g) activele și pasivele bilanțiere în echivalent lei, conform structurii prevăzute în anexa nr. 3;
h) securitizări și alte transferuri de credite, conform structurii prevăzute în anexa nr. 4;
i) situația deținerilor de titluri de valoare identificabile prin cod ISIN, conform structurii prevăzute în anexa nr. 5, care cuprinde date privind titlurile identificabile prin cod ISIN deținute în portofoliu la sfârșitul lunii de către instituția de credit.
(2) Datele statistice raportate Băncii Naționale a României conform alin. (1) se referă la activitatea tuturor unităților operative ale instituțiilor de credit de pe teritoriul național și se transmit lunar, în format electronic, până cel mai târziu la data de 15 a lunii următoare lunii pentru care se întocmește raportarea. În cazul în care data-limită până la care se transmite raportarea este o zi nebancară, raportarea se transmite cel mai târziu în ultima zi bancară anterioară acesteia.
(3) Instituțiile de credit rezidente raportează Băncii Naționale a României - Direcția statistică, anual, în format electronic, în termen de 45 de zile de la sfârșitul anului, informații nebilanțiere conform structurii prevăzute în anexa nr. 6.
(4) Societățile de administrare a investițiilor și societățile de investiții autoadministrate raportează Băncii Naționale a României - Direcția statistică, separat pentru fiecare fond de piață monetară administrat și cuprins în lista fondurilor de piață monetară, lunar, date privind:
a) activele și pasivele bilanțiere ale fondurilor de piață monetară, conform structurii prevăzute în anexa nr. 7;
b) activele și pasivele bilanțiere ale fondurilor de piață monetară în echivalent lei, conform structurii prevăzute în anexa nr. 8;
c) ajustări din reevaluare ale fondurilor de piață monetară, conform structurii prevăzute în anexa nr. 9;
d) situația deținerilor de titluri de valoare identificabile prin cod ISIN de către fondurile de piață monetară, conform structurii prevăzute în anexa nr. 10, care cuprinde date privind titlurile identificabile prin cod ISIN deținute în portofoliu la sfârșitul lunii de către fondul de piață monetară.
Lista fondurilor de piață monetară este actualizată de Banca Națională a României pe baza informațiilor primite de la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.
(5) Datele statistice raportate Băncii Naționale a României conform alin. (4) se transmit lunar, în format electronic, până cel mai târziu la data de 15 a lunii următoare lunii pentru care se întocmește raportarea. În cazul în care data-limită până la care se transmite raportarea este o zi nelucrătoare, raportarea se transmite cel mai târziu în ultima zi lucrătoare anterioară acesteia.
(6) Datele raportate conform prevederilor alin. (1) și (4) au la bază informațiile din evidența contabilă a instituțiilor de credit, respectiv a fondurilor de piață monetară.