Articolul 5
Art. 5 din NORMĂ nr. 22 din 20 noiembrie 2009 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat
- Capitolul II Dobândirea şi încetarea calităţii de participant la un fond de pensii administrat privat
- Secţiunea a 2-a Încetarea calităţii de participant
(1) Administratorii notifică instituției de evidență cu privire la:
a) cererile primite de la participanții care beneficiază de pensie de invaliditate de gradul I sau II pentru cauze care afectează ireversibil capacitatea de muncă, definite potrivit Legii pensiilor publice, după finalizarea plății activului net, comunicând ca «data stare»:
(i) data de la care au fost acordate drepturile de pensie de invaliditate, înscrisă în decizia administrativă privind acordarea pensiei de invaliditate eliberată de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale, după caz, în cazul participanților pensionați de invaliditate care nu mai sunt supuși revizuirii medicale începând de la data acordării drepturilor de pensie de invaliditate;
(îi) data de la care nu mai sunt supuși revizuirii medicale pensionarii de invaliditate, dată înscrisă în decizia medicală asupra capacității de muncă, în cazul participanților pensionați de invaliditate care nu mai sunt supuși revizuirii medicale ulterior înscrierii inițiale la pensia de invaliditate;
b) cererile primite de la beneficiarul/beneficiarii participantului decedat, prin care se solicită contravaloarea drepturilor cuvenite, după finalizarea plății activului net cuvenit beneficiarului/beneficiarilor, comunicând ca «data stare» data decesului;
c) cererile primite de la persoanele care îndeplinesc condițiile de plată unică a activului personal net, având în vedere îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, prevăzute de lege, după finalizarea plății activului net, comunicând ca «data stare» data acordării pensiei pentru limită de vârstă, dată înscrisă în decizia de pensionare.
(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) este transmisă de către administratori la același termen și împreună cu raportul lunar prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. d), având înscrisă data cererii prevăzute la alin. (1) și specificația:
a) «invalid», pentru participanții care beneficiază de pensie de invaliditate de gradul I sau II și nu mai sunt supuși revizuirii medicale;
b) «decedat», în cazul decesului participanților;
c) «pensionat», pentru participanții care se încadrează în această situație.
(3) Instituția de evidență transmite administratorilor, la împlinirea a 12 luni care curg începând cu data de întâi a lunii următoare celei comunicate ca «data stare», un raport separat conținând următoarele informații, pentru participanții respectivi:
a) cifra «0» pentru suma totală virată/reținută pe lună;
b) cifra «0» pentru codul unic de identificare al angajatorului.
(4) În cadrul raportului prevăzut la alin. (3) instituția de evidență precizează că informațiile menționate la lit. a) și b) reprezintă ultima informație în legătură cu viramentele contribuțiilor pentru participanții în cauză și nicio modificare referitoare la contribuții nu mai poate avea loc după această dată.
(5) În cazurile specificate la alin. (1) lit. a) administratorul deține copii ale deciziei administrative privind acordarea pensiei de invaliditate și ale deciziei medicale asupra capacității de muncă.
(6) Prin excepție, dacă data cererii prevăzute la alin. (1), prin care participantul/beneficiarul solicită plata drepturilor cuvenite, este ulterioară termenului de 12 luni de la «data stare», instituția de evidență transmite administratorului raportul prevăzut la alin. (3), în maximum 30 de zile de la primirea notificării prevăzute la alin. (1).
a fost modificat de pct. 6 al art. I din NORMA nr. 4 din 29 martie 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 6 din 29 martie 2012, .