Articolul 27
Art. 27 din NORMĂ nr. 22 din 20 noiembrie 2009 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat
- Capitolul V Actualizarea informaţiilor cuprinse în Registrul participanţilor la fondurile de pensii administrate privat
(1) Ori de câte ori este cazul, administratorii întocmesc, suplimentar față de raportul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. d), rapoarte pe care le transmit către instituția de evidență la termenul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. e), în baza:
a) cererilor primite din partea participanților;
b) listelor de atenționare primite de la instituția de evidență;
c) cererilor primite de la beneficiari, în cazul decesului participantului;
d) cererilor primite de la participanții care se află în situația prevăzută la art. 30 alin. (1) și (2) din Lege și care au obținut o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de desființare a actului individual de aderare;
e) altor situații care conduc la radierea participantului din Registrul participanților.
Alin. (1) al art. 27 a fost modificat de pct. 27 al aprobată de , .
(2) Cererile primite din partea participanților sau beneficiarilor pot fi pentru modificarea unor elemente de identificare ori de contact, pentru executarea unor hotărâri judecătorești, precum și ca urmare a deschiderii dreptului la pensie de invaliditate pentru pierderea totală a capacității de muncă și ca urmare a deschiderii dreptului la pensia privată sau pentru solicitarea contravalorii activului personal net ca urmare a decesului participantului.
Alin. (2) al art. 27 a fost modificat de pct. 27 al aprobată de , .
(3) Administratorii au obligația efectuării de îndată a tuturor modificărilor cu privire la elementele de identificare și de contact ale unui participant la fondul de pensii pe care îl administrează, după confirmarea operării acestora în Registrul participanților de către instituția de evidență.
Alin. (3) al art. 27 a fost modificat de pct. 27 al aprobată de , .
(4) Administratorii au obligația înregistrării, evidențierii cronologice și păstrării istoricului modificărilor cu privire la elementele de identificare și de contact ale unui participant la fondul de pensii pe care îl administrează.
a fost modificat de pct. 27 al art. I din NORMA nr. 10 din 18 octombrie 2011 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 17 din 18 octombrie 2011, .