Începe proba gratuită

LEGE nr. 355 din 20 noiembrie 2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război

Articolul 28

Articolul 28

Art. 28 din LEGE nr. 355 din 20 noiembrie 2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război

  1. Capitolul IV Asigurarea și utilizarea resurselor umane, materiale și financiare pe timpul stării de mobilizare și al stării de război

Pe timpul stării de mobilizare și al stării de război, centrele militare au următoarele atribuții:

a) solicită structurilor Ministerului Administrației și Internelor și operatorilor economici punerea în aplicare a măsurilor prevăzute de documentele de mobilizare transmise pe timp de pace;

b) cooperează cu forțele destinate apărării pentru refacerea capacității operaționale;

c) coordonează, îndrumă și verifică activitatea desfășurată pe linia evidenței militare a cetățenilor încorporabili și a rezerviștilor, potrivit legii;

d) colaborează cu structurile Ministerului Administrației și Internelor pentru anunțarea și trimiterea cetățenilor încorporabili la recrutare-încorporare și a rezerviștilor la unitățile din compunerea instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale;

e) colaborează cu structurile teritoriale ale Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale pentru anunțarea și prezentarea cetățenilor prevăzuți a fi mobilizați la locul de muncă și a celor chemați pentru prestări de servicii în interes public;

f) cooperează cu unitățile militare pentru punerea în aplicare a planului de mobilizare al garnizoanei;

g) contribuie la punerea în aplicare a planului de asistență familială și la rezolvarea problemelor sociale ale personalului mobilizat;

h) asigură, potrivit legii, plata ajutoarelor legale pentru familiile militarilor decedați.