Articolul 16
Art. 16 din NORMĂ nr. 18 din 28 octombrie 2009 privind operațiunile de încasări și plăți efectuate prin conturile fondului de pensii facultative
- Capitolul V
(1) Prin contul DIP pentru plată unică al fondului deschis la banca depozitar se desfășoară următoarele categorii de operațiuni:
a) operațiuni privind viramentul contravalorii activului personal net al participantului la un fond de pensii în caz de invaliditate, în caz de deces și în cazul prevăzut la , din contul de operațiuni în contul DIP pentru plată unică al fondului de pensii, conform ordinului de plată și extrasului de cont;
b) operațiuni privind plata unică a activului personal net al participantului la un fond de pensii în caz de invaliditate, în caz de deces și în cazul prevăzut la , conform ordinului de plată și extrasului de cont;
c) operațiuni privind plata impozitelor, taxelor și comisioanelor aferente operațiunilor prevăzute la lit. b) , conform ordinului de plată;
d) bonificarea dobânzilor aferente disponibilităților existente în contul DIP pentru plată unică la un moment dat, conform extrasului de cont;
e) transferul dobânzilor bonificate asupra disponibilităților existente în contul DIP la un moment dat, din contul DIP pentru plată unică în contul operațional, conform ordinului de plată;
f) operațiuni privind încasarea provizionului tehnic din contul de provizion al administratorului în contul DIP pentru plata unică al fondului, în aceeași zi în care se efectuează anularea unităților de fond ale participantului și virarea drepturilor cuvenite;
g) operațiuni privind încasarea sumelor din contul DIP pentru plăți eșalonate;
h) operațiunile de corecție sau regularizare aferente plăților/încasărilor eronate, conform documentelor justificative.
(la 16-10-2025, Alineatul (1), Articolul 16, Capitolul V a fost completat de )
(2) Prin contul DIP pentru plăți eșalonate al fondului deschis la banca depozitar se desfășoară următoarele categorii de operațiuni:
a) operațiuni privind viramentul contravalorii activului personal net al participantului la un fond de pensii în caz de invaliditate, în caz de deces și în caz de deschidere a dreptului acestuia la pensie din contul de operațiuni în contul DIP pentru plăți eșalonate al fondului de pensii, conform ordinului de plată;
b) operațiuni privind plata eșalonată a activului personal net al participantului la un fond de pensii în caz de invaliditate, în caz de deces și în caz de deschidere a dreptului acestuia la pensie, conform ordinelor de plată;
c) operațiuni privind plata impozitelor, taxelor și comisioanelor aferente operațiunilor prevăzute la lit. b) , conform ordinului de plată;
d) bonificarea dobânzilor aferente disponibilităților existente în contul DIP pentru plăți eșalonate la un moment dat, conform extrasului de cont;
e) operațiuni privind încasarea provizionului tehnic din contul de provizion al administratorului în contul DIP pentru plata eșalonată al fondului, în aceeași zi în care se efectuează anularea unităților de fond ale participantului și virarea drepturilor cuvenite;
f) operațiuni privind viramentul sumelor cuvenite participanților și beneficiarilor către contul DIP pentru plată unică;
g) operațiunile de corecție sau regularizare aferente plăților/încasărilor eronate, conform documentelor justificative.
(la 16-10-2025, Alineatul (2), Articolul 16, Capitolul V a fost completat de )
(3) Evidențierea contului prin care se efectuează operațiunile privind plata unică a contravalorii activului personal net al participantului la fond în caz de invaliditate, în caz de deces și în caz de deschidere a dreptului acestuia la pensie în contabilitatea fondului de pensii se realizează prin intermediul contului analitic 512141 «Contul DIP pentru plată unică», iar evidențierea contului prin care se efectuează operațiunile privind plata eșalonată a contravalorii activului personal al participantului se realizează prin intermediul contului analitic 512142 «Contul DIP pentru plată eșalonată».
(4) În situațiile în care depozitarul constată că sunt încălcate prevederile referitoare la operațiunile de încasări și plăți efectuate prin conturile DIP ale fondului de pensii, acesta are obligația de a notifica Autoritatea și administratorul până la finalul următoarei zile lucrătoare ulterioare datei constatării.
(5) Sumele din conturile DIP nu sunt supuse procesului de investire și nu constituie element de calcul al valorii unitare a activului net al fondului.
(6) Operațiunile prevăzute la alin. (1) lit. h) și alin. (2) lit. g) sunt notificate în prealabil Autorității de Supraveghere Financiară.
(la 16-10-2025, Articolul 16, Capitolul V a fost completat de )
(la 01-04-2018, Articolul 16 din Capitolul V a fost modificat de )