Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 21 din 23 octombrie 2009 privind instituţiile de plată

Articolul 55

Articolul 55

Art. 55 din REGULAMENT nr. 21 din 23 octombrie 2009 privind instituţiile de plată

  1. Capitolul V Măsuri de protejare a fondurilor primite pentru executarea operaţiunilor de plată

(1) În înțelesul activele lichide și de foarte bună calitate cuprind:

a) titluri de creanță emise sau garantate de administrații centrale, regionale ori locale din statele membre;

b) titluri de creanță emise sau garantate de Banca Central Europeană, bănci centrale din state membre și de organizații internaționale și bănci multilaterale de dezvoltare;

c) titluri de creanță emise de instituții de credit din state membre;

d) titluri de participare în organismele de plasament colectiv în valori mobiliare care investesc numai în activele prevăzute la lit. a)-c).

(2) În scopul aplicării alin. (1) lit. b), prin organizații internaționale și bănci multilaterale de dezvoltare se înțelege următoarele:

a) Comunitatea Europeană;

b) Fondul Monetar Internațional;

c) Banca Reglementelor Internaționale;

d) Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare;

e) Societatea Financiară Internațională;

f) Banca Interamericană de Dezvoltare;

g) Banca Asiatică de Dezvoltare;

h) Banca Africană de Dezvoltare;

i) Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei;

j) Banca Nordică de Investiții;

k) Banca de Dezvoltare din Caraibe;

l) Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare;

m) Banca Europeană de Investiții;

n) Fondul European de Investiții;

o) Agenția de Garantare Multilaterală a Investițiilor;

p) Facilitatea Internațională de Finanțare pentru Imunizare;

q) Banca Islamică de Dezvoltare.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.