Articolul 60
Art. 60 din ORDONANTA nr. 43 din 28 august 1997 *** Republicat privind regimul drumurilor
- Capitolul V
(1) Controlul privind respectarea prevederilor prezentei ordonanțe se efectuează de către personalul cu atribuții de control pe rețeaua de drumuri publice și în punctele de trecere a frontierei de stat a României.
(la 15-08-2015, Alin. (1) al art. 60 a fost modificat de )
(2) Controlul privind circulația autovehiculelor, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanțe, poate fi efectuat și în locurile în care aceste vehicule sunt parcate, oprite sau staționate pe drumurile publice din România.
(la 15-08-2015, Alin. (2) al art. 60 a fost modificat de )
(3) În cazul în care locul prevăzut la alin. (2) nu permite efectuarea controlului privind respectarea prevederilor prezentei ordonanțe, în condiții impuse de echipamente de control și de siguranță rutieră, vehiculul supus controlului va fi deplasat, în prezența personalului cu atribuții de control, pe cheltuiala persoanei responsabile prevăzute la art. 41 alin. (17) , până în cel mai apropiat spațiu care permite efectuarea verificărilor.
(la 15-08-2015, Alin. (3) al art. 60 a fost modificat de )
(4) Oprirea vehiculelor pe drumurile de interes național, județean și local în vederea efectuării controlului privind respectarea prevederilor prezentei ordonanțe și imobilizarea acestora până la înlăturarea cauzelor ce au condus la această măsură se efectuează de către personalul care, potrivit legii, are drept de oprire și imobilizare a vehiculelor.
(4^1) Controlul vehiculelor privind respectarea maselor maxime admise, totală și pe axe, prevăzute în anexele nr. 2 și 3 , se efectuează pe rețeaua de drumuri de către personalul prevăzut la art. 61^2 lit. a) , c) și e) , potrivit competențelor legale, cu sisteme/instalații de cântărire certificate în conformitate cu dispozițiile privind activitatea de metrologie, aprobată cu modificări prin , cu modificările și completările ulterioare.
(la 03-06-2024, Articolul 60, Capitolul V a fost completat de )
(5) Identificarea vehiculelor care depășesc masele maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3 se efectuează cu sisteme automate de cântărire amplasate pe rețeaua de drumuri sau cu echipamente de cântărire dinamică montate la bordul vehiculelor.
(la 03-06-2024, Alineatul (5), Articolul 60, Capitolul V a fost modificat de )
(6) Măsurile privind identificarea vehiculelor care depășesc masele maxime admise, totală și pe axe, în conformitate cu prevederile alin. (5) , se stabilesc până la data de 27 mai 2021.
(la 11-01-2018, Articolul 60 din Capitolul V a fost completat de )
(7) În lipsa sistemelor/instalațiilor/echipamentelor de cântărire prevăzute la alin. (4^1) , (5) și (11) , controlul vehiculelor privind respectarea masei totale maxime admise se efectuează conform documentelor puse la dispoziție de conducătorul auto. Masa pe axe nu se stabilește din documente.
(la 03-06-2024, Alineatul (7), Articolul 60, Capitolul V a fost modificat de )
(8) Montarea de echipamente de cântărire la bord nu poate fi impusă pentru vehicule sau ansambluri de vehicule care sunt înmatriculate în alt stat membru al Uniunii Europene.
(la 11-01-2018, Articolul 60 din Capitolul V a fost completat de )
(9) În cazul în care sistemele automate și echipamentele de cântărire prevăzute la alin. (5) sunt utilizate cu scopul perceperii tarifelor prevăzute la art. 41 alin. (21) sau cu scopul aplicării sancțiunilor contravenționale, atunci ele se supun controlului metrologic legal.
(la 11-01-2018, Articolul 60 din Capitolul V a fost completat de )
(10) Personalul prevăzut la art. 61^2 lit. a) efectuează în fiecare an calendaristic controale privind masele maxime admise în circulație, proporțional cu numărul total de vehicule verificate anual pe teritoriul României.
(la 11-01-2018, Articolul 60 din Capitolul V a fost completat de )
(11) În punctele de trecere a frontierei, personalul prevăzut la art. 61^2 lit. c) efectuează controlul vehiculelor rutiere privind respectarea maselor maxime admise, totală și pe axe, cu sisteme/instalații de cântărire prevăzute la alin. (4^1) și a dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3 , indiferent de țara de înmatriculare.
(la 03-06-2024, Alineatul (11), Articolul 60, Capitolul V a fost modificat de )
(12) Modalitatea de desfășurare a controlului prevăzut la alin. (11) și categoriile de vehicule supuse controlului se stabilesc prin normele prevăzute la art. 41 alin. (2) .
(la 03-06-2024, Alineatul (12), Articolul 60, Capitolul V a fost modificat de )
(13) Modalitatea privind identificarea vehiculelor sau ansamblurilor de vehicule aflate în circulație care depășesc masele maxime admise, totală și/sau pe axe, se realizează cu ajutorul unor sisteme automate de cântărire amplasate pe infrastructura rutieră și/sau cu ajutorul unor echipamente de cântărire montate la bordul vehiculelor și se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
(la 11-01-2018, Articolul 60 din Capitolul V a fost completat de )
(14) Se exceptează de la prevederile alin. (13) sistemele automate de cântărire amplasate în punctele de trecere a frontierei.
(la 11-01-2018, Articolul 60 din Capitolul V a fost completat de )
(15) În exercitarea controlului prevăzut la alin. (11) pot fi utilizate rezultatele măsurărilor prin cântărire obținute cu ajutorul mijloacelor de măsurare aparținând autorităților competente din statele membre ale Uniunii Europene cu care România are deschise puncte de trecere a frontierei. Modalitatea de cooperare în vederea schimbului de informații se reglementează prin acordurile bilaterale încheiate între România și statele vecine membre ale Uniunii Europene privind măsurile de fluidizare a traficului rutier internațional de marfă și reducerea timpilor de așteptare la punctele de trecere a frontierei.
(la 22-01-2024, Articolul 60, Capitolul V a fost completat de )
(16) Mijloacele de măsurare prevăzute la alin. (15) trebuie să dețină statutul de mijloace de măsurare legale în statele membre ale Uniunii Europene în care sunt utilizate, în conformitate cu Recomandarea internațională OIML nr. R134-1/2006 «Instrumente automate pentru cântărirea vehiculelor rutiere în mișcare și măsurarea sarcinilor pe osie» a Organizației Internaționale de Metrologie Legală.
(la 22-01-2024, Articolul 60, Capitolul V a fost completat de )
(la 30-04-2010, Art. 60 a fost modificat de )