Articolul 77
Modificarea contractului de transport de către expeditor
Art. 77 din ORDONANTA nr. 41 din 28 august 1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România
- Titlul III Transportul mărfurilor
- Capitolul 3 Modificarea contractului de transport
77.1. Expeditorul poate să modifice contractul de transport prin dispoziții ulterioare, indicând:
77.1.1. - retragerea mărfii la statia de expediție;
77.1.2. - oprirea mărfii în parcurs;
77.1.3. - amânarea eliberării mărfii;
77.1.4. - eliberarea mărfii unei alte persoane decât destinatarului înscris în scrisoarea de trasura;
77.1.5. - eliberarea mărfii la o alta statie decât statia de destinație înscrisă în scrisoarea de trasura;
77.1.6. - înapoierea mărfii la statia de expediție.
77.2. Calea ferată poate extinde dreptul expeditorului privind modificarea contractului cu următoarele:
77.2.1. - stabilirea unui ramburs;
77.2.2. - majorarea, micșorarea sau anularea unui ramburs;
77.2.3. - preluarea în sarcina sa a tarifelor unei expeditii nefrancate sau majorarea celor luate în sarcina sa.
77.3. În nici un caz dispozițiile nu trebuie să aibă ca efect divizarea expeditiei.
77.4. Aceste dispoziții trebuie să fie date printr-o declarație în forma prevăzută de calea ferată. Declarația trebuie reprodusa și semnată de expeditor pe duplicatul scrisorii de trasura ce trebuie prezentat caii ferate.
Orice dispoziție data într-o alta forma decât cea prevăzută este nulă.
77.5. Când calea ferată da curs dispozițiilor expeditorului fără sa ceara prezentarea duplicatului, ea este răspunzătoare față de clienți de paguba care ar rezultă din aceasta cauza. Eventuala despăgubire nu trebuie să depășească despăgubirea prevăzută în caz de pierdere a mărfii.
77.6. Dreptul expeditorului de a modifica contractul de transport, chiar dacă este în posesia duplicatului scrisorii de trasura, se stinge în cazul în care expediția a fost eliberata destinatarului.