Articolul 57
Comandarea pentru încărcare a vagoanelor aparținând caii ferate
Art. 57 din ORDONANTA nr. 41 din 28 august 1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România
- Titlul III Transportul mărfurilor
- Capitolul 1 Contractul de transport. Generalitati
57.1. Expeditiile de vagoane complete se transporta și se tarifeaza diferențiat ca:
57.1.1. - vagoane izolate sau grupuri de vagoane;
57.1.2. - trenuri complete de marfa comandate, dintre cele prevăzute în mersul de tren în vigoare;
57.1.3. - trenuri special comandate care circulă după mers special, necuprinse în mersul trenurilor.
57.2. Clientul depune, la statie sau la agenția de marfa, comanda scrisă pentru punerea la dispoziție a mijloacelor de transport, cu minimum 5 zile înainte de începerea încărcării. Calea ferată poate percepe tarife de urgenta, dacă clienții solicita mijloacele de transport pentru încărcarea expeditiilor, în interiorul celor 5 zile de la depunerea comenzii.
57.3. Comanda trebuie să conțină următoarele: statia de destinație a expeditiei, felul mărfii, modul de prezentare la transport, cantitatea, data și locul unde are loc încărcarea, tipul mijloacelor de transport, rechizitele necesare și trenul cerut pentru expediere.
57.4. La comandarea mijloacelor de transport pentru încărcare sau cel mai târziu la punerea lor la încărcare, clientul trebuie să convină, în condițiile tarifului, împreună cu calea ferată asupra trenului cu care dorește îndrumarea expeditiei sale. Ca urmare:
57.4.1. - clientul trebuie să predea expediția către calea ferată în termenele convenite pentru ca transportul să poată pleca cu trenul la ora programata;
57.4.2. - calea ferată trebuie să garanteze îndrumarea expeditiei cu trenul cerut;
57.4.3. - expeditorul plătește tariful orar de utilizare pentru mijloacele de transport care compun expediția până la următorul tren, dacă expediția nu a plecat din vina lui cu trenul convenit;
57.4.4. - când expediția nu a plecat cu trenul convenit din vina caii ferate, aceasta nu va percepe tariful orar de utilizare. Dacă din aceasta cauza se depășește termenul contractului de transport clientul are dreptul și la despăgubirile prevăzute în Regulament;
57.4.5. - pentru mijloacele de transport încărcate care asteapta alt tren pentru îndrumare, ca urmare a faptului ca expeditorul a prezentat scrisori de trasura cu alta destinație decât cea din comanda, expeditorul plătește tariful orar de utilizare.
57.5. O dată cu depunerea comenzii, clientul depune la calea ferată garanția în lei sau valuta prevăzută în tarife. Aceasta se restituie după încheierea contractului de transport.
57.6. Calea ferată poate încheia cu clienții cu care are relații stabile de afaceri convenții-cadru de încărcare-descărcare în care se reglementează modul cum se comanda mijloacele de transport pentru încărcare, locul de încărcare sau descărcare, modul de primire-predare a mărfurilor și mijloacelor de transport goale sau încărcate, programarea incarcarilor, modul de decontare a tarifelor, avizarea transporturilor și alte condiții. În acest caz, pentru acești clienți, nu se percepe garanție în lei sau valuta.
57.7. Calea ferată nu este obligată să asigure pentru încărcare mijloace de transport de construcție specială dacă acestea nu sunt disponibile. În acest caz se vor oferi pentru încărcare vagoane și containere de uz general.
57.8. Neinceperea încărcării în termen de 6 ore de la punerea mijloacelor de transport la dispoziția clientului, conform comenzii, înseamnă renunțarea tacită la încărcare și da dreptul caii ferate să facă venit garanția.