Articolul 35
Daune-interese în caz de moarte
Art. 35 din ORDONANTA nr. 41 din 28 august 1997 privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România
- Titlul II Transportul călătorilor şi bagajelor
- Capitolul 4 Răspunderea caii ferate în caz de moarte sau de ranire a călătorilor
35.1. În caz de moarte a călătorului, daunele-interese cuprind:
35.1.1. - cheltuielile necesare ca urmare a decesului, în special cele pentru transportul cadavrului, pentru inmormantare sau pentru incinerare;
35.1.2. - dacă moartea nu s-a produs imediat, daunele-interese prevăzute la articolul 36.
35.2. Dacă, în urma morții călătorului, rămân lipsite de sustinator persoane față de care călătorul avea sau ar fi avut în viitor obligația de întreținere în virtutea legii, aceste persoane au dreptul sa primească o indemnizație pentru aceasta pierdere.
35.3. Acțiunea de daune-interese a persoanelor pe care călătorul le intretinea, fără a fi obligat prin lege, se exercită în condițiile legii.