Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 1.072 din 23 septembrie 2009 privind trecerea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, Clubul Sportiv Petrolul Ploieşti, în domeniul public al municipiului Ploieşti şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti
Predarea-preluarea bunurilor imobile prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la valoarea de inventar a imobilelor de la data transmiterii.