Începe proba gratuită

ORDONANTA nr. 33 din 25 august 1997 pentru ratificarea Acordului-cadru de cooperare financiară dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Luxemburg şi Bucureşti la data de 4 şi, respectiv, 5 iunie 1997

Articolul 8

Privilegii și imunități ale Băncii

Articolul 8

Privilegii și imunități ale Băncii

Art. 8 din ORDONANTA nr. 33 din 25 august 1997 pentru ratificarea Acordului-cadru de cooperare financiară dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Luxemburg şi Bucureşti la data de 4 şi, respectiv, 5 iunie 1997

(1) Activele Băncii vor fi exceptate:

a) de la control (în privinta sediilor și clădirilor) și de la toate formele de expropriere;

b) de la impunerea sau impozitarea oricărei măsuri de execuție sau confiscare, înainte de luarea unei decizii definitive, neapelabilă, împotriva Băncii, de către o curte cu competența din punct de vedere jurisdicțional.

(2) Reprezentanții Băncii, pe durata când sunt angajați în activități prevăzute de prezentul acord, vor beneficia de cel puțin următoarele imunități și privilegii:

a) imunitate față de procedurile administrative și juridice referitoare la acțiuni desfășurate de aceștia în calitatea lor oficială, cu excepția cazurilor în care Banca face derogare de la o astfel de imunitate;

b) privilegiile diplomatice și facilitățile acordate de România pentru comunicări oficiale, pentru transmiterea documentelor și călătorii.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.