Articolul 1
Art. 1 din NORMĂ nr. 15 din 23 septembrie 2009 privind operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate prin conturile fondului de pensii administrat privat
- Capitolul I Dispoziții generale
Prezenta normă stabilește metodologia operațiunilor de încasări și plăți efectuate prin conturile bancare ale fondului de pensii administrat privat, astfel:
a) operațiunile privind viramentele contribuțiilor individuale ale participanților la fondurile de pensii administrate privat;
b) operațiunile privind decontarea tranzacțiilor cu instrumente financiare;
c) operațiunile privind transferul activelor participanților între fondurile de pensii administrate privat;
d) operațiunile privind plata contravalorii activului personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat în caz de invaliditate, în caz de deces și în caz de deschidere a dreptului acestuia la pensie;
e) operațiunile privind stingerea obligațiilor fondului de pensii.