Articolul 12
Art. 12 din NORMA nr. 14 din 26 august 2009 privind utilizarea activului personal al participantului la un fond de pensii facultative
- Capitolul III
(1) Pentru a primi contravaloarea activului personal net în conformitate cu prevederile art. 7, fiecare beneficiar, personal sau prin mandatar având procură specială și autentică, depune la sediul administratorului fondului de pensii facultative următoarele documente:
a) cerere scrisă prin care își revendică drepturile;
b) copia certificatului de deces;
c) copia certificatului de moștenitor/legatar ori a certificatului de moștenitor suplimentar, după caz, sau copia hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, din care să rezulte calitatea de moștenitor/legatar și cota-parte cuvenită din activul personal net al participantului decedat;
d) copia actului de identitate valabil la data depunerii cererii, cu semnătura în original pe aceeași pagină cu imaginea reprodusă prin copiere.
(2) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) se prezintă în original și în copie, administratorul păstrând copiile acestora după ce verifică conformitatea cu originalul, sau în copie legalizată.
(3) În situația în care beneficiarul este reprezentat prin mandatar, mandatarul depune, de asemenea, copia actului său de identitate, valabil la data depunerii cererii, cu semnătura în original pe aceeași pagină cu imaginea reprodusă prin copiere.
a fost modificat de pct. 9 al art. I din NORMA nr. 7 din 4 aprilie 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 9 din 4 aprilie 2012, .