Articolul 11
Art. 11 din NORMA nr. 14 din 26 august 2009 privind utilizarea activului personal al participantului la un fond de pensii facultative
- Capitolul III
(1) Pentru a primi contravaloarea activului personal net în condițiile art. 6 alin. (2), participantul, personal sau prin mandatar având procură specială și autentică, depune la sediul administratorului fondului de pensii facultative următoarele documente:
a) cerere scrisă prin care solicită plata drepturilor cuvenite;
b) copia deciziei administrative privind acordarea pensiei de invaliditate;
c) copia deciziei medicale privind capacitatea de muncă, decizie care conține mențiunea «nerevizuibil prin afecțiune» sau «nerevizuibil» conform Legii pensiilor publice, după caz;
d) copia actului de identitate valabil la data depunerii cererii, cu semnătura în original pe aceeași pagină cu imaginea reprodusă prin copiere;
e) copia certificatului de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat eliberat de comisiile teritoriale de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sau o declarație pe propria răspundere privind faptul că nu deține acest certificat, după caz.
(2) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) se prezintă în original și în copie, administratorul păstrând copiile acestora după ce verifică conformitatea cu originalul, sau în copie legalizată.
(3) În situația în care participantul este reprezentat prin mandatar, mandatarul depune, de asemenea, copia actului său de identitate, valabil la data depunerii cererii, cu semnătura în original pe aceeași pagină cu imaginea reprodusă prin copiere.
a fost modificat de pct. 8 al art. I din NORMA nr. 7 din 4 aprilie 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 9 din 4 aprilie 2012, .