Începe proba gratuită

INSTRUCŢIUNI nr. 167 din 30 iulie 2009 privind scoaterea din funcţiune, valorificarea şi casarea bunurilor în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor

Articolul 71

Articolul 71

Art. 71 din INSTRUCŢIUNI nr. 167 din 30 iulie 2009 privind scoaterea din funcţiune, valorificarea şi casarea bunurilor în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor

  1. Capitolul VI Declasarea și casarea unor bunuri materiale, altele decât mijloacele fixe

Comisia de casare a bunurilor materiale, altele decât mijloacele fixe, are următoarele obligații:

a) să verifice, obiect cu obiect, dacă bunurile propuse pentru casare îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 63 ;

b) să execute casarea propriu-zisă, potrivit normelor tehnice în vigoare, și să stabilească care sunt materialele refolosibile ce trebuie recuperate;

c) să respingă de la casare bunurile care nu îndeplinesc condițiile stabilite la art. 63 ;

d) să verifice dacă listele cu propuneri de declasare și casare au toate avizele și aprobările necesare;

e) să întocmească procesul-verbal de casare a bunurilor, conform modelului prevăzut în anexele nr. 7 și 7a și să îl supună aprobării celor în drept.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.