Articolul 2
Art. 2 din ORDONANŢĂ nr. 22 din 29 august 2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de şcolarizare, în valută, a cetăţenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum şi din cele care nu fac parte din Spaţiul Economic European şi din Confederaţia Elveţiană
Prevederile prezentei ordonanțe se aplică începând cu anul de învățământ 2009-2010. Pe data publicării prezentei ordonanțe se abrogă privind modificarea cuantumului taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor din alte țări care studiază pe cont propriu în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 23 august 1993, aprobată prin , cu completările ulterioare.