Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 4 din 27 august 2009 privind participarea la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar a sucursalelor din România ale instituţiilor de credit autorizate în alte state membre

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din REGULAMENT nr. 4 din 27 august 2009 privind participarea la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar a sucursalelor din România ale instituţiilor de credit autorizate în alte state membre

(1) Sucursalele din România ale instituțiilor de credit autorizate într-un alt stat membru din Uniunea Europeană, menționate la , pot solicita obținerea calității de participant la schema de garantare a depozitelor în sistemul bancar, adresând în acest scop Fondului o cerere al cărei model este prevăzut în anexă.

(2) Cererea trebuie să fie semnată de persoanele din conducerea sucursalei legal împuternicite să o reprezinte în raporturile cu terții și trebuie să fie însoțită de o traducere autorizată în limba română a reglementărilor în domeniul garantării depozitelor din statul membru de origine aplicabile schemei de garantare a depozitelor la care participă instituția de credit respectivă.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.