Articolul 3
Art. 3 din ORDONANŢĂ nr. 26 din 29 august 2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile
(1) Fără a afecta activitatea organelor judiciare, în vederea efectuării investigației privind siguranța aviației civile, investigatorul-șef are drepturile enumerate la lit. (a)-(g) ale art. 11 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 996/2010.
(2) Investigatorul-șef extinde drepturile enumerate la lit. (a)-(g) ale art. 11 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 996/2010 la experții și consultanții săi, precum și la reprezentanții acreditați și la experții și consultanții acestora, prin împuternicirea și/sau delegarea de către investigatorul-șef a atribuțiilor respective, în măsura necesară pentru ca aceștia să poată participa efectiv la investigația privind siguranța aviației civile, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 996/2010. Respectivele drepturi nu aduc atingere drepturilor investigatorilor și experților desemnați de autoritatea responsabilă de ancheta judiciară.
(3) Până la sosirea investigatorilor în domeniul siguranței aviației civile se interzice oricărei persoane modificarea situației de la locul accidentului, prelevarea de probe din acesta, mișcarea, mutarea sau îndepărtarea aeronavei, a conținutului sau resturilor acesteia ori prelevarea de probe din aeronavă, conținutul sau resturile acesteia, cu excepția cazurilor în care o astfel de acțiune ar fi necesară din motive de siguranță sau pentru a acorda ajutor persoanelor rănite sau cu permisiunea explicită a autorităților care au controlul asupra locului accidentului și, atunci când este posibil, în urma consultării autorității responsabile de investigația privind siguranța aviației civile, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 996/2010.
(4) Orice persoană implicată ia toate măsurile necesare în vederea conservării documentelor, materialelor sau înregistrărilor legate de eveniment, în special pentru a preveni ștergerea înregistrărilor conversațiilor și alarmelor după zbor, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 996/2010.
(5) Aeronava civilă care a fost implicată într-un accident sau incident grav de aviație care face obiectul unei investigații privind siguranța în aviația civilă rămâne la dispoziția AIAS, care va lua toate măsurile rezonabile pentru protejarea tuturor probelor și pentru păstrarea în custodie sigură a aeronavei, conținutului și resturilor acesteia atât timp cât ar putea fi necesar pentru investigația privind siguranța aviației civile, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 996/2010.
(6) Returnarea către deținătorul de drept a conținutului și resturilor unei aeronave implicate într-un accident sau incident grav de aviație care face obiectul unei investigații privind siguranța în aviația civilă se face imediat ce acestea nu mai sunt necesare pentru investigație, cu respectarea legislației în vigoare.
(7) În vederea respectării art. 14 din Regulamentul (UE) nr. 996/2010, informațiile sensibile privind siguranța aviației civile, așa cum sunt definite și protejate în regulamentele europene și reglementările naționale aplicabile, nu pot fi folosite în alte scopuri decât cele legate de o investigație privind siguranța sau în alte scopuri care vizează îmbunătățirea siguranței aviației, cu excepția cazului în care justiția sau altă autoritate competentă decide că beneficiile divulgării informațiilor în orice alte scopuri permise de lege sunt mai mari decât impactul negativ la nivel național și internațional pe care o astfel de acțiune l-ar avea asupra respectivei investigații privind siguranța sau asupra uneia viitoare.
(la 03-09-2018, Articolul 3 a fost modificat de )