Articolul 2
Art. 2 din ORDONANTA nr. 16 din 15 august 1997 privind acordarea de ajutoare pentru procurarea de dispozitive medicale destinate corectării şi recuperării deficienţelor organice sau functionale ori corectării unor deficiente fizice
Au dreptul la ajutoare pentru procurarea de dispozitive medicale, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță, următoarele categorii de persoane:
a) copiii și ținerii în vârsta de până la 18 ani, precum și cei care sunt elevi sau studenți în instituții de învățământ prevăzute de lege, până la terminarea acestora, fără să depășească vârsta de 26 de ani;
Lit. a) a art. 2 a fost modificată de pct. 2 al publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 6 martie 1998.
b) veteranii de război, invalizii și văduvele de război;
c) urmașii eroilor martiri, răniții și persoanele care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă, ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, precum și beneficiarii drepturilor acordate în baza
;
Lit. c) a art. 2 a fost modificată de pct. 3 al publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 6 martie 1998.
d) persoanele din familiile care beneficiază de ajutor social acordat potrivit privind ajutorul social și cele care sunt cuprinse în unități de asistență socială;
e) persoanele angajate pe bază de contract individual de muncă, precum și cele angajate pe baza de convenții civile de prestări servicii, care au suferit un accident de muncă sau o boală profesională;
f) persoanele care beneficiază de ajutor social conform legislației de pensii;
g) persoanele pentru care se plătește contribuția prevăzută de lege în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat;
h) persoanele care au contract individual de asigurare socială;
i) pensionării de asigurări sociale de stat;
j) beneficiarii de ajutor de șomaj, ajutor de integrare profesională sau alocație de sprijin, precum și membrii de familie aflați în întreținerea acestora;
Lit. j) a art. 2 a fost modificată de pct. 4 al publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 6 martie 1998.
k) pensionării de asigurări sociale pentru agricultori;
l) persoanele care sunt asigurate prin contracte individuale în cadrul sistemului asigurărilor sociale pentru agricultori;
m) persoanele cu handicap care beneficiază de protecție specială conform legii;
Lit. m) a art. 2 a fost modificată de publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 6 martie 1998 prin înlocuirea sintagmei "persoane handicapate" cu sintagma "persoane cu handicap".
n) cadrele militare în activitate, militarii în termen, militarii angajați pe bază de contract și pensionării militari.