Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 87 din 21 iulie 2009 privind aprobarea criteriilor de majorare a salariilor pentru personalul din cadrul Autorităţii de Audit, conform prevederilor Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 87 din 21 iulie 2009 privind aprobarea criteriilor de majorare a salariilor pentru personalul din cadrul Autorităţii de Audit, conform prevederilor Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare

(1) Prevederile prezentei hotărâri se aplică personalului de conducere și de execuție, inclusiv celui asimilat ca salariu de bază cu cel al auditorului public extern, definit ca personal de specialitate, conform prevederilor din privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare, care îndeplinește cumulativ următoarele criterii:

(la 31-01-2018, Partea introductivă a alineatului (1) din articolul 2 a fost modificată de )

a) este încadrat în structura centrală sau teritorială a Autorității de Audit;

b) are atribuții specifice domeniului gestionării asistenței financiare nerambursabile europene în sensul definit de pentru stabilirea criteriilor pe baza cărora se aplică majorarea prevăzută la privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care se asigură realizarea activității de audit public extern prevăzute în fișa postului, reprezentând minimum 75% din totalul obiectivelor și atribuțiilor de serviciu;

(la 22-12-2022, Litera b) din Alineatul (1), Articolul 2 a fost modificată de )

c) pentru realizarea acestor atribuții specifice se alocă minimum 75% din timpul total aferent îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

(2) Activitățile specifice din fișa postului vizează, în principal, îndeplinirea funcțiilor prevăzute de regulamentele europene în legătură cu auditul public extern asupra fondurilor europene acordate României cu titlu nerambursabil.

(la 22-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 2 a fost modificat de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

3
  1. 22.12.2022

    Modificare

    HOTĂRÂREA nr. 599 din 6 decembrie 2022

    (la 22-12-2022, Litera b) din Alineatul (1), Articolul 2 a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 599 din 6 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1243 din 22 decembrie 2022 )

    Vezi actul modificator
  2. 22.12.2022

    Modificare

    HOTĂRÂREA nr. 599 din 6 decembrie 2022

    (la 22-12-2022, Alineatul (2) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 599 din 6 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1243 din 22 decembrie 2022 )

    Vezi actul modificator
  3. 31.01.2018

    Modificare

    HOTĂRÂREA nr. 28 din 23 ianuarie 2018

    (la 31-01-2018, Partea introductivă a alineatului (1) din articolul 2 a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 28 din 23 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 31 ianuarie 2018 )

    Vezi actul modificator