Articolul 21
Art. 21 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 9 din 14 aprilie 1997 cu privire la unele măsuri de protecţie pentru persoanele ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare, lichidare
- Capitolul 3 Plăţile compensatorii
(1) Sumele de bani aferente plăților compensatorii se achită în rate lunare.
(2) Sumele de bani aferente plăților compensatorii se pot achită o singură dată, dacă beneficiarul se angajează sa utilizeze suma de bani în scopul desfășurării unor activități, cum ar fi: înființarea unei societăți comerciale, asociații familiale sau pentru desfășurarea unei activități comerciale pe cont propriu, achiziționarea sau asocierea în vederea achiziționării de inventar agricol, cumpărarea de acțiuni.
(3) Persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective pot beneficia o singură dată de drepturile bănești prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.