Articolul 3
Art. 3 din DECIZIE nr. 8 din 1 iunie 1997 pentru avizarea funcţionarii ca organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul operelor scrise a Fondului Literar
Din remunerația colectata, potrivit art. 2 din prezenta decizie, de la cei care o datorează conform , Fondul Literar va repartiza 50%, în condițiile prevăzute la art. 109 alin. (3) din lege, asociațiilor constituite ale editorilor din România, în baza unui protocol negociat cu acestea și care va fi prezentat pentru avizare la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României.
Directorul general al Oficiului
Roman pentru Drepturile de Autor, Constanta Moisescu