Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÎRE nr. 519 din 12 mai 1990 privind înfiinţarea şi organizarea Întreprinderii de comerţ exterior "Farmexim" în subordinea Ministerului Sănătăţii
Întreprinderea de comerț exterior "Farmexim" are ca obiect de activitate realizarea de operațiuni de comerț exterior, care sînt specifice unităților din domeniul ocrotirii sănătății populației, astfel:
a) exportul de produse biologice și medicamentoase, aparatura, instrumentar medical și alte materiale similare realizate de unitățile de stat și particulare din domeniul ocrotirii sănătății;
b) importul de medicamente, materii prime farmaceutice, produse medicamentoase dietetice, reactivi specifici, produse biologice, igienico-sanitare, stomatologie, precum și alte produse necesare asistenței medicale; importul de aparatura medicală, instrumentar și echipament medical și de laborator, piese de schimb, aparatura și tehnologii farmaceutice;
c) alte operațiuni de comerț exterior: realizarea de produse pentru export cu materiale furnizate de partenerii externi, acțiuni de cooperare și schimburi în producția și comercializarea produselor specifice ocrotirii sănătății, prestării de servicii de tratament și alte servicii în domeniul sau de activitate;
d) exportul și importul de licențe, studii, proiecte, consulting, tehnologii, service, asistența tehnica, școlarizare și alte lucrări și servicii proprii ocrotirii sănătății;
e) constituirea de societăți mixte de producție și/sau de comercializare sau alta forma de asociere, în țara sau străinătate, în domeniul ocrotirii sănătății, precum și acțiuni cu firme străine pe terțe piețe, în domeniul fabricării și comercializării unor produse realizate de unitățile de stat și particulare din domeniul ocrotirii sănătății;
f) efectuarea de operațiuni comerciale pentru realizarea de aport valutar cu produse și servicii din domeniul sau de activitate;
g) alte operațiuni de vînzare-cumpărare, prestări de servicii și intermedieri efectuate cu persoane juridice sau fizice străine, din domeniul de activitate al ocrotirii sănătății.