Începe proba gratuită

LEGE nr. 95 din 13 iunie 1925 pentru Unificarea Administrativă

Articolul 99

Articolul 99

Art. 99 din LEGE nr. 95 din 13 iunie 1925 pentru Unificarea Administrativă

  1. Titlul II Comuna
  2. Capitolul XI Serviciile şi funcţionarii comunali

Condițiunile de admisibilitate ale funcționarilor de specialitate a căror numire intră în competința autorităților comunale, precum și drepturile lor la înaintare, retribuțiune, măsuri disciplinare și pensionare sunt cele prevăzute în statut și legile speciale.

Numirea acestui personal se face în baza propunerilor șefului de serviciu respectiv.

Condițiunile de admisibilitate ale funcționarilor administrativi comunali și celelalte drepturi ale lor sunt prevăzute în statut și legea de față.

Administrațiile comunale au dreptul să exercite un control imediat și asupra activității funcționarilor de specialitate.

Primarii sau înlocuitorii lor pot oricând să ceară punerea în mișcare a acțiunii disciplinare pentru abaterile săvârșite de acești funcționari, și Ministerele respective sunt datoare a da curs neîntârziat cererii.

Înaintea comisiunilor disciplinare administrațiile comunale vor fi reprezentate prin delegatul ministerului respectiv.