Articolul 5
Art. 5 din NORME din 17 iunie 2009 de implementare a programului "Prima casă"
- Capitolul II Definiții
În sensul prezentelor norme, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) condițiile programului - criteriile de eligibilitate pentru beneficiari și finanțatori, descrierea, acordarea, monitorizarea și plata garanției;
a^1) teren aferent locuinței - terenul compus din una sau mai multe parcele alăturate, cu sau fără construcții, identificate printr-un număr cadastral și un număr de carte funciară, pe care sunt sau urmează să se amplaseze, în conformitate cu documentațiile de urbanism aprobate, construcții având destinația principală de locuit, căile de acces, precum și anexele gospodărești, facilitățile, dependințele, dotările și utilitățile aferente locuințelor, care nu sunt incluse în acestea, după caz;
(la 22-02-2010, Litera a^1) a art. 5 a fost introdusă de )
b) garanție - angajament expres, necondiționat și irevocabil asumat de FNGCIMM, în numele și în contul statului, materializat într-un contract de garantare, care acoperă pierderea suportată de finanțator, ca urmare a producerii riscului de credit, proporțional cu procentul de garantare, atât în cazul garanțiilor acordate pentru finanțările garantate definite conform lit. e)-e^5) , cât și pentru cele care intră sub incidența împărțirii în mod egal a riscului între stat și finanțatori, în baza opțiunii exprimate în condițiile legii de către finanțatori;
(la 01-03-2017, Litera b) din Articolul 5, Capitolul II a fost modificată de )
c) beneficiar - persoana fizică care îndeplinește criteriile de eligibilitate prevăzute de prezentele norme, precum și normele de creditare ale finanțatorului, care solicită și primește finanțare din partea acestuia, garantată de FNGCIMM, în numele și în contul statului, în cadrul programului;
d) finanțator - bancă, inclusiv unitățile teritoriale ale acesteia (sucursale, agenții etc.), care îndeplinește criteriile de eligibilitate și acordă o finanțare unui beneficiar în cadrul programului;
d^1) protocol - act semnat între FNGCIMM, în calitate de mandatar al Ministerului Finanțelor Publice, și finanțator, prin care se stabilesc termenii și condițiile aplicabile garanțiilor care intră sub incidența opțiunii privind reutilizarea plafonului, precum și celor care se acordă în condițiile împărțirii riscurilor și pierderilor între finanțator și garant, proporțional cu procentul de garantare;
(la 01-03-2017, Litera d^1) din Articolul 5, Capitolul II a fost modificată de )
e) finanțare garantată pentru locuințele noi prevăzute la și - credit acordat persoanelor fizice în cadrul programului, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit, care va acoperi maximum 95% din prețul de achiziție al locuinței noi, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinței, în condițiile în care valoarea finanțării este de maximum 70.000 EUR echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare și este compusă din finanțarea acordată de instituția de credit, în valoare de maximum 66.500 EUR și avansul plătit de beneficiar;
(la 21-08-2020, Litera e) din Articolul 5, Capitolul II a fost modificată de )
e^1) finanțare garantată pentru locuințele noi prevăzute la și - credit acordat persoanelor fizice în cadrul programului, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit, care va acoperi maximum 85% din prețul de achiziție al locuinței noi, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinței, în condițiile în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.001 EUR și maximum 140.000 EUR echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare și este compusă din finanțarea acordată de instituția de credit, cu o valoare cuprinsă între minimum 59.501 EUR și maximum 119.000 EUR, la care se adaugă avansul plătit de beneficiar;
(la 21-08-2020, Litera e^1) din Articolul 5, Capitolul II a fost modificată de )
e^2) finanțare garantată pentru locuințele prevăzute la - credit acordat persoanelor fizice în cadrul programului, exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit, care va acoperi maximum 95% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinței, în condițiile în care valoarea finanțării este de maximum 70.000 EUR echivalent lei la cursul BNR valabil la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare și este compusă din finanțarea acordată de instituția de credit, în valoare de maximum 66.500 EUR și avansul plătit de beneficiar;
(la 21-08-2020, Litera e^2) din Articolul 5, Capitolul II a fost modificată de )
e^3) Abrogată.
(la 21-08-2020, Litera e^3) din Articolul 5, Capitolul II a fost abrogată de )
e^4) Abrogată.
(la 21-08-2020, Litera e^4) din Articolul 5, Capitolul II a fost abrogată de )
e^5) Abrogată.
(la 21-08-2020, Litera e^5) din Articolul 5, Capitolul II a fost abrogată de )
f) riscul de credit - neplata, parțială sau integrală, de către beneficiar a finanțării garantate (principalului);
g) convenție privind implementarea programului - document-cadru, încheiat între Ministerul Finanțelor Publice și FNGCIMM, care cuprinde, în principal, termenii și condițiile mandatului acordat FNGCIMM și clauze privind drepturile și obligațiile acestora privind acordarea, monitorizarea, raportarea și executarea garanțiilor;
h) convenție de garantare - document contractual cadru, încheiat între finanțator și FNGCIMM, care cuprinde, în principal, clauze privind drepturile și obligațiile părților, acordarea, monitorizarea și executarea garanțiilor;
i) contract de garantare - document contractual încheiat între FNGCIMM, finanțator și beneficiar, în care se prevăd condițiile specifice de acordare și plată a unei garanții;
j) soldul finanțării garantate - soldul finanțării (principalului) exigibil la data cererii de plată a garanției;
k) valoarea garanției - valoarea menționată în contractul de garantare pentru garanțiile care nu intră sub incidența împărțirii riscului, respectiv valoarea menționată în contractul de garantare și în protocol pentru garanțiile care intră sub incidența împărțirii riscului, al cărei nivel acoperă integral, respectiv proporțional cu procentul de împărțire a riscurilor și pierderilor, soldul finanțării garantate (principalului), exclusiv dobânzile și comisioanele bancare și alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit;
(la 22-04-2011, Litera k) a art. 5 a fost modificată de )
l) valoarea de executare a garanției - suma egală cu soldul finanțării la care se aplică procentul de garantare stabilit conform contractului de garantare pentru garanțiile care nu intră sub incidența împărțirii riscului sau prevăzut în contractul de garantare și în protocol pentru garanțiile care intră sub incidența împărțirii riscului, ce urmează a fi plătită de către Ministerul Finanțelor Publice ca urmare a producerii riscului de credit;
(la 22-04-2011, Litera l) a art. 5 a fost modificat de )
m) data încetării răspunderii FNGCIMM în numele și în contul statului - data la care încetează răspunderea FNGCIMM în numele și în contul statului, respectiv:
1. data rambursării integrale de către beneficiar a finanțării garantate, la termen sau anticipată;
2. data la care Ministerul Finanțelor Publice plătește valoarea de executare a garanției; sau
3. data comunicării respingerii cererii de plată a garanției în cazul nerespectării de către finanțator a obligațiilor referitoare la plata garanției prevăzute expres în convenția de garantare.
(la 28-07-2009, Litera m) a art. 5 a fost modificată de )
n) perioada de valabilitate a garanției - perioada de la data intrării în vigoare a garanției și până la data încetării răspunderii FNGCIMM în numele și în contul statului;
o) abrogată;
(la 22-02-2010, Litera o) a art. 5 a fost abrogată de )
p) abrogată;
(la 22-02-2010, Litera p) a art. 5 a fost abrogată de )
q) plafon reutilizat - nivel maxim al garanțiilor care va fi utilizat de finanțator în vederea acordării de garanții în cadrul programului în condițiile împărțirii riscurilor și a pierderilor între statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, și finanțatori, proporțional cu procentul de garantare, egal cu 50% din soldul garanțiilor emise de către FNGCIMM în favoarea finanțatorului, raportat în ultima zi a lunii precedente lunii în care finanțatorul a semnat protocolul, care include valoarea promisiunilor de garantare emise până la data semnării protocolului și valoarea garanțiilor aprobate care nu au fost acordate până în ultima zi a lunii precedente lunii în care finanțatorul a semnat protocolul;
(la 01-03-2017, Litera q) din Articolul 5, Capitolul II a fost modificată de )
r) promisiune unilaterală de creditare - document prin care finanțatorul își exprimă disponibilitatea de a acorda o finanțare în condițiile prevăzute la , aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, unui beneficiar care, la data acordării acesteia, se încadrează în criteriile de eligibilitate ale programului. Documentul are valabilitate pe perioada de construcție a locuinței, dar nu mai mult de 18 luni;
(la 22-03-2021, Litera r) din Articolul 5, Capitolul II a fost modificată de )
s) promisiune de garantare - document emis de FNGCIMM finanțatorului, prin care FNGCIMM își exprimă intenția de a garanta, în condițiile prevăzute la , aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, finanțarea care va fi acordată beneficiarilor de către finanțator. Documentul are valabilitate pe perioada de construcție a locuinței, dar nu mai mult de 18 luni.
(la 22-03-2021, Litera s) din Articolul 5, Capitolul II a fost modificată de )