Articolul 2
Art. 2 din LEGE nr. 238 din 10 iunie 2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor în activităţile de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii publice
- Capitolul I Dispoziţii generale
(1) Pentru realizarea activităților prevăzute la art. 1 alin. (1), structurile/unitățile M.A.I. constituie, organizează și dețin, potrivit atribuțiilor legale, sisteme de evidență și utilizează mijloace automate și neautomate de prelucrare a datelor cu caracter personal, în condițiile legii.
(2) Structurile/unitățile M.A.I. utilizează sisteme de evidență și/sau mijloace automate și neautomate de prelucrare a datelor cu caracter personal, cu respectarea drepturilor omului și aplicarea principiilor legalității, necesității, confidențialității, proporționalității și numai dacă, prin utilizarea acestora, este asigurată protecția datelor prelucrate.
(3) Înaintea introducerii unui sistem de evidență sau a unui mijloc automat/neautomat de prelucrare a datelor cu caracter personal care este susceptibil să prezinte anumite riscuri privind datele prelucrate, structurile/unitățile M.A.I. consultă Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, denumită în continuare Autoritatea națională de supraveghere, care, dacă este cazul, stabilește garanții adecvate, potrivit legii.