Începe proba gratuită

LEGE nr. 203 din 2 iunie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici

Articolul II

Articolul II

Art. II din LEGE nr. 203 din 2 iunie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici

(1) Prevederile alin. (1) al art. 3^1 se aplică până la data de 31 decembrie 2010, contractele de mandat modificându-se în mod corespunzător.

(2) Până la data de 31 decembrie 2010 reprezentanții statului sau ai unităților administrativ-teritoriale în organele de conducere sau de control ale regiilor autonome, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, inclusiv filialele acestora, care se supun prevederilor art. 3^1, beneficiază de o indemnizație de 1% din remunerația directorului/directorului general sau a președintelui consiliului de administrație, respectiv al consiliului de supraveghere.

(3) În toate cazurile, orice formă de indemnizație suplimentară sau remunerație pentru activitatea depusă de reprezentanții statului sau ai unităților administrativ-teritoriale în organele de conducere sau de control ale regiilor autonome, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, inclusiv filialele acestora, în cadrul oricăror organe, comitete, comisii sau orice alte asemenea structuri înființate de organele constitutive ale regiilor autonome, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, inclusiv filialele acestora, în temeiul legii sau al actelor constitutive, nu poate depăși indemnizația de 1% prevăzută la alin. (2).

(4) În cazul în care oricare dintre reprezentanții statului sau ai unităților administrativ-teritoriale în organele de conducere sau de control ale regiilor autonome, companiilor naționale și societăților la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, inclusiv filialele acestora, au fost remunerați cu o indemnizație care în orice formă și din orice motiv depășește maximul prevăzut la alin. (2) și (3), le încetează de drept contractul de mandat. În termen de 3 zile de la data încetării, conducătorul instituției implicate numește un alt reprezentant al statului.

, .