Articolul 11
Art. 11 din NORMĂ nr. 12 din 19 mai 2009 privind transferul participanţilor între fondurile de pensii administrate privat
- Capitolul II Transferul participanţilor între fonduri de pensii administrate privat
În termen de 5 zile calendaristice de la data efectuării transferului disponibilităților bănești, administratorul fondului de pensii de la care se transferă participantul transmite către noul administrator, pe suport hârtie, prin servicii poștale, și în format electronic, următoarele informații, valabile la data efectuării transferului:
a) informații despre contribuțiile participantului;
b) informații despre transferurile de disponibilități efectuate în numele său;
c) informații despre contribuțiile participantului la fondurile de pensii al căror participant a fost anterior, după caz;
d) istoricul operațiunilor efectuate pentru participant până la data transferului;
e) valoarea penalității de transfer, după caz;
f) valoarea disponibilităților bănești transferate.