Articolul II
Art. II din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de creştere a suprafeţei contractate pentru irigaţii
(1) Cheltuielile pentru tarifele de racordare la rețelele electrice de interes public a stațiilor de pompare a apei aflate în administrarea Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare, organizațiilor de îmbunătățiri funciare și federațiilor de organizații de îmbunătățiri funciare se asimilează altor cheltuieli de investiții, conform privind finanțele publice cu modificările ulterioare, și se acoperă total de la bugetul de stat, cu respectarea prevederilor comunitare în domeniul ajutorului de stat.
(2) Lucrările care privesc instalațiile electrice se vor realiza în conformitate cu prevederile pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public.