Articolul 1
Art. 1 din DECIZIE nr. 470 din 9 aprilie 2009 privind stabilirea atribuţiilor domnului Bud Radu, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Bud Radu, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, este desemnat să îndeplinească, la nivelul zonei de nord-vest a țării, cu sediul în municipiul Satu Mare, atribuții ce intră în sfera de competență a Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței. Fișa de descriere a atribuțiilor și responsabilităților și a modului de raportare a activității desfășurate se stabilește prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și locuinței. Plata drepturilor salariale ale inspectorului guvernamental și a celorlalte drepturi aferente se realizează de Secretariatul General al Guvernului, în condițiile legii, pe bază de pontaj și raport bilunar de urmărire a indicatorilor punctuali ai activității pe care o desfășoară în teritoriu, aprobat de ordonatorul de credite și/sau reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței la nivelul județului Satu Mare. Evaluarea anuală se realizează, în condițiile legii, pe baza raportărilor realizate în urma activității desfășurate.