Articolul 3
Art. 3 din ORDIN nr. 9 din 9 martie 2009 privind condiţiile în care se suportă de către unitate sumele necesare asigurării asistenţei juridice a poliţistului pentru fapte săvârşite de acesta în exercitarea, potrivit legii, a atribuţiilor de serviciu
(1) Polițiștii îndreptățiți să beneficieze de sumele prevăzute la art. 1 solicită, prin cerere scrisă, șefului unității acordarea acestor sume.
(2) În situația în care polițistul este arestat preventiv, cererea poate fi depusă de unul dintre membrii familiei polițistului sau de reprezentantul său legal.
(3) Cererea scrisă se înregistrează la secretariatul unității și este însoțită de documentele care fac dovada că împotriva polițistului sunt efectuate acte premergătoare sau că acesta are calitatea de învinuit, inculpat ori de pârât, pentru fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu.