Articolul 2
Art. 2 din LEGE nr. 14 din 17 februarie 2009 pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiect privind completarea sprijinului financiar acordat de Uniunea Europeană pentru restructurarea agriculturii) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 28 decembrie 2007
(1) Proiectul se realizează de către Unitatea de management al proiectului (UMP), înființată în cadrul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, precum și de către actuala Unitate de management al proiectului privind modernizarea sistemului de informare și cunoaștere în agricultură (UMP MAKIS) din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Personalul acestora este salarizat în conformitate cu prevederile privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanțate prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv privind plata specialiștilor români care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de management de proiect, cu modificările ulterioare, aprobată prin .
(2) Ministerul Finanțelor Publice va încheia cu Ministerul Administrației și Internelor și cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară - pe de o parte - și cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - pe de altă parte - câte un acord subsidiar, prin care se vor stabili drepturile și obligațiile părților în aplicarea prevederilor Acordului.