Articolul 24
Art. 24 din NORMĂ nr. 4 din 28 ianuarie 2009 privind investiţiile fondurilor de pensii facultative şi organizarea activităţii de investire
- Capitolul VI Decizia de investire, atribuţiile persoanei responsabile cu investirea şi autorizarea acesteia
- Secţiunea a 2-a Autorizarea persoanei responsabile cu investirea
Comisia autorizează persoana responsabilă cu investirea, dacă aceasta îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) să aibă încheiat un contract de muncă cu normă întreagă sau un contract de mandat cu societatea administrator de pensii și să desfășoare activități de investire numai în cadrul acelei societăți;
b) să fie absolventă a unei instituții de învățământ superior de lungă durată;
c) să aibă experiență profesională de cel puțin 3 ani în domeniul financiar-bancar/administrării de investiții;
d) să nu fi fost condamnată pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum și pentru alte infracțiuni de natură economică;
e) să nu fi fost sancționată de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Banca Națională a României sau de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu interzicerea desfășurării de activități pe piețele supravegheate de acestea ori de către o autoritate de supraveghere din domeniul financiar-bancar din străinătate sau să se fi aflat în altă situație care, prin aspectele relevate, ar putea avea efecte negative asupra imaginii administratorului la care persoana în cauză va activa ca persoană responsabilă cu investirea în cadrul direcției de investiții;
f) să nu fie membră în consiliul de administrație/conducător, angajat sau să aibă orice relație contractuală, directă ori indirectă, cu un alt administrator al unui fond de pensii facultative, cu instituția de credit care îndeplinește funcția de depozitar al fondului de pensii administrat de către administratorul la care acesta este angajat, cu o societate de servicii de investiții financiare cu care administratorul la care persoana este angajată se află în relație contractuală.