Începe proba gratuită

ORDIN nr. 19 din 29 ianuarie 2009 privind aprobarea sumelor, a condiţiilor şi a modului de acordare a acestor sume pentru achiziţia materialului seminal congelat de taur şi a agentului criogenic folosit la conservare în anul 2009

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din ORDIN nr. 19 din 29 ianuarie 2009 privind aprobarea sumelor, a condiţiilor şi a modului de acordare a acestor sume pentru achiziţia materialului seminal congelat de taur şi a agentului criogenic folosit la conservare în anul 2009

Beneficiarii formei de sprijin financiar pentru achiziția materialului seminal congelat provenit de la tauri atestați și autorizați oficial sunt crescătorii de bovine, prin asociațiile sau federațiile crescătorilor de bovine care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) sunt acreditate de Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" pentru efectuarea însămânțărilor artificiale la specia bovine;

b) au operatori însămânțători angajați sau contracte de colaborare cu operatori însămânțători independenți, autorizați de oficiul pentru ameliorare și reproducție în zootehnie județean, care să prevadă obligația asociației sau federației de a aproviziona punctele de însămânțare artificială cu material seminal și de a constitui o bază de date computerizată cu datele de însămânțare și fătare, conform modelului furnizat de Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", precum și obligația operatorilor însămânțători de a transmite lunar datele privind însămânțările realizate;

c) achiziționează material seminal congelat de la tauri autorizați pentru însămânțări artificiale de către Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", la solicitarea crescătorilor și cu avizul oficiului pentru ameliorare și reproducție în zootehnie județean, în scopul respectării programelor de ameliorare pe rase;

d) au un protocol încheiat cu oficiul pentru ameliorare și reproducție în zootehnie județean pentru aprovizionarea cu agent criogenic;

e) au un specialist angajat ori au un contract de colaborare cu un specialist pentru recepția materialului seminal congelat și distribuția acestuia către operatorii însămânțători autorizați, precum și pentru întocmirea lunară a documentelor privind decontarea materialului seminal congelat.