Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 9 din 16 ianuarie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din HOTĂRÂRE nr. 9 din 16 ianuarie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

(1) În vederea îndeplinirii rolului și a obiectivelor sale generale, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național are următoarele atribuții principale:

1. asigură gestionarea eficientă a sistemului său instituțional specific, cuprinzând inclusiv instituțiile subordonate și serviciile publice deconcentrate;

2. elaborează, cu consultarea și participarea atât a autorităților publice interesate, a instituțiilor publice de cultură, a altor operatori culturali și specialiști în domeniul culturii și cultelor, cât și a societății civile strategii, politici publice, programe naționale și direcții de dezvoltare pentru domeniile din sfera sa de competență;

3. promovează și finanțează, în condițiile legii, printr-un sistem competițional deschis, proiecte, programe și activități culturale în domeniul culturii, cultelor și patrimoniului cultural național, cu respectarea principiului transparenței decizionale, a liberului acces la informația publică și a primordialității valorii;

4. elaborează ori, după caz, avizează proiecte de acte normative, potrivit legii, pentru domeniile specifice de activitate sau având incidență cu acestea, cu respectarea principiului transparenței decizionale;

5. inițiază și negociază, în condițiile legii, încheierea de convenții, acorduri și alte înțelegeri internaționale în domeniul său de activitate sau formulează propuneri pentru aderarea la cele existente ori pentru ratificarea acestora, după caz, și, respectiv, dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor rezultate, semnarea și ratificarea acestora, pentru domeniile sale de competență și activitate;

6. propune și promovează parteneriate cu autoritățile administrației publice locale și cu structurile societății civile pentru diversificarea, modernizarea și optimizarea serviciilor publice oferite de instituțiile și așezămintele de cultură, în vederea satisfacerii necesităților culturale și educative ale publicului;

7. sprijină, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale, buna funcționare și activitatea instituțiilor și a așezămintelor de cultură aflate în subordinea autorităților județene sau locale;

8. promovează recunoașterea competențelor profesionale, respectiv garantează drepturile și interesele creatorilor, artiștilor și specialiștilor din domeniul culturii;

9. asigură, cu respectarea legislației în vigoare, colaborarea și consultarea cu sindicatele și patronatul din domeniile sale de activitate, precum și cu alte structuri ale societății civile, pentru formularea politicilor culturale, elaborarea actelor normative cu incidență asupra sectorului cultural și pentru rezolvarea problemelor care privesc interesele sau activitatea operatorilor culturali;

10. gestionează, în condițiile legii, relațiile cu Parlamentul, cu celelalte autorități, pentru armonizarea inițiativelor legislative și a măsurilor administrative din domeniile sale de interes;

11. elaborează, potrivit legii, norme, regulamente și metodologii pentru domeniile sale de activitate, acestea având caracter obligatoriu pentru derularea activităților din toate instituțiile și așezămintele culturale, indiferent de subordonarea acestora;

12. coordonează și controlează activitatea instituțiilor subordonate, numește și revocă, în condițiile legii, conducerile acestora;

13. contribuie la întărirea capacității instituționale a instituțiilor, structurilor și serviciilor publice deconcentrate din subordinea sa, respectiv la formarea profesională a personalului angajat în cadrul acestora;

14. propune Guvernului măsurile pentru descentralizarea administrativă și financiară a instituțiilor din subordine;

15. inițiază proiecte de acte normative pentru înființarea sau reorganizarea unor instituții din subordine, respectiv avizează, în condițiile legii, înființarea sau reorganizarea instituțiilor și a așezămintelor publice de cultură, indiferent de subordonarea acestora;

16. aprobă, potrivit legii, prețuri și tarife pentru serviciile asigurate de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, prin instituțiile din subordinea sa;

17. asigură, prin Consiliul tehnico-economic, avizarea documentațiilor tehnico-economice din competența sa de aprobare, potrivit legii;

18. exercită atribuțiile ce îi revin, potrivit legii, ca organ central de specialitate al administrației publice sub autoritatea căruia funcționează operatorii economici din domeniul său de activitate;

19. colaborează cu instituțiile specializate pentru elaborarea de indicatori statistici de specialitate, pentru colectarea datelor statistice primare și pentru prelucrarea acestora;

20. inițiază, organizează și susține, în condițiile legii, concursuri interne și internaționale, tabere, rezidențe de creație și interpretare, precum și alte manifestări similare, cu respectarea principiului transparenței decizionale, a liberului acces la informația publică și a primordialității valorii;

21. acordă, în condițiile legii, burse, granturi de studii și călătorie, premii și distincții pentru toate domeniile sale de activitate și susține participarea specialiștilor în domeniul culturii, a creatorilor și artiștilor români la manifestări culturale și științifice din străinătate, cu respectarea principiului transparenței decizionale, a liberului acces la informația publică și a primordialității valorii;

22. colaborează atât cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, Ministerul Mediului și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cât și cu instituțiile și organismele abilitate din subordinea acestora pentru elaborarea unei strategii naționale de atenuare a impactului asupra patrimoniului cultural național generat de implementarea proiectelor de amenajare a teritoriului și de dezvoltare a infrastructurii, respectiv pentru formularea unui set de politici comune și metodologii de lucru în acest domeniu și implementarea acestora;

23. colaborează atât cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și cu Ministerul Turismului, cât și cu instituțiile și organismele abilitate din subordinea acestora pentru corelarea Strategiei de dezvoltare durabilă 2030, a strategiilor sectoriale de profil în vederea armonizării legislației și politicilor în aceste domenii;

24. colaborează atât cu Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, cât și cu instituțiile și organismele abilitate din subordinea acestuia pentru dezvoltarea programelor de învățământ artistic și diversificarea ofertei de specializări necesare domeniului culturii și cultelor, respectiv implementarea acestora;

25. colaborează atât cu Ministerul Afacerilor Externe și cu Ministerul Turismului, cât și cu instituțiile și organismele abilitate din subordinea acestora pentru elaborarea unei strategii naționale de promovare a valorilor culturii române și de dezvoltare a turismului cultural în România, respectiv pentru formularea unui set de politici comune în acest domeniu și implementarea acestuia;

26. propune Guvernului recunoașterea statutului de utilitate publică pentru organizații neguvernamentale cu activitate în domeniul culturii și cultelor, cu respectarea normelor legale.

(2) Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național urmărește îndeplinirea măsurilor necesare, specifice domeniului culturii și cultelor, ce decurg din aderarea României la Uniunea Europeană și garantează ducerea la îndeplinire a obligațiilor României rezultate din actul aderării, inclusiv prin elaborarea de politici publice și strategii de armonizare a legislației specifice domeniilor sale de activitate, conform prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și oricăror altor reglementări comunitare cu caracter obligatoriu în domeniile sale de activitate.