Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 8 din 16 ianuarie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale
- Capitolul I Dispoziţii generale
(1) Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale exercită următoarele funcții:
a) de strategie, prin care se elaborează, în conformitate cu politica economică a Guvernului, normele Uniunii Europene și tendințele pe plan mondial, strategia de dezvoltare în domeniile sale de activitate și se proiectează mecanismele financiare necesare;
b) de reglementare, prin care se asigură, în conformitate cu strategia Guvernului, realizarea cadrului juridic și elaborarea reglementărilor specifice activităților din domeniile sale de activitate;
c) de administrare, prin care se asigură administrarea proprietății publice și private a statului, precum și gestionarea fondurilor și serviciilor pentru care statul este responsabil, în domeniul său de activitate;
d) de gestionare a fondurilor europene și naționale alocate dezvoltării rurale, agriculturii și pisciculturii;
e) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului sau al Guvernului, reprezentarea pe plan intern și extern, în domeniul său de activitate și în limitele stabilite prin actele normative în vigoare;
f) de autoritate de stat, prin care se asigură implementarea, urmărirea și controlul aplicării și respectării reglementărilor în domeniile sale de activitate;
g) de autoritate de management pentru:
- Programul SAPARD și, respectiv, Programul național de dezvoltare rurală 2007-2013 (PNDR), prin Direcția generală de dezvoltare rurală - Autoritatea de management pentru PNDR (DGDR AM-PNDR);
- Programul operațional pentru pescuit, prin Direcția generală pescuit - Autoritatea de management pentru POP (AM POP);
Litera g) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al , .
(2) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale este autoritatea competentă pentru organizarea, implementarea și funcționarea Rețelei de informații contabile agricole - RICA.
(3) În structura Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în coordonarea directă a ministrului, funcționează autoritatea competentă pentru acreditarea agențiilor de plăți și a organismului coordonator.
Alin. (3) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al , .