# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1352 al Comisiei din 17 iunie 2026 de acordare a unei autorizații a Uniunii pentru familia de produse biocide Ecolab GA 24-50 BPF în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32026R1352
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32026R1352/regulament-ue-2026-1352
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32026R1352/regulament-ue-2026-1352.md
- **Subiecte:** autorizație de vânzare, biocid, conservant, depozitare, produs chimic

## Recitale

### (1)

> La 27 septembrie 2016, Ecolab Deutschland GmbH a prezentat Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare „agenția”), în conformitate cu articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 și cu articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 414/2013 al Comisiei (2) o cerere de autorizare la nivelul Uniunii a aceleași familii de produse biocide, astfel cum se menționează la articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 414/2013, denumită „Ecolab GA 24-50 BPF”, aparținând tipurilor de produs 6, 11 și 12, astfel cum sunt descrise în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Cererea a fost înregistrată în Registrul produselor biocide cu numărul de caz BC-QJ027133-44. Cererea se referea la familia de produse biocide „GA 24-50 BPF” autorizată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1906 al Comisiei (3), cu numărul de autorizație EU-0030162-0000.

### (2)

> Familia de produse biocide „GA 24-50 BPF” conține, ca substanță activă, glutaraldehidă, care este inclusă pe lista Uniunii de substanțe active aprobate menționată la articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 pentru tipurile de produs 6, 11 și 12.

### (3)

> La 2 iunie 2025, agenția a transmis Comisiei avizul său (4), în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 414/2013, și proiectul de rezumat al caracteristicilor produsului (denumit în continuare „RCP”) pentru „Ecolab GA 24-50 BPF” în toate limbile oficiale ale Uniunii, în conformitate cu articolul 44 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

### (4)

> În avizul său, agenția concluzionează că diferențele propuse dintre familia de produse biocide „Ecolab GA 24-50 BPF” și familia conexă de produse biocide de referință „GA 24-50 BPF” sunt limitate la informații care pot face obiectul unei modificări administrative în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013 al Comisiei (5) și că, pe baza evaluării familiei conexe de produse biocide de referință „GA 24-50 BPF” și sub rezerva respectării proiectului de RCP, aceeași familie de produse biocide „Ecolab GA 24-50 BPF” îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 19 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

### (5)

> Comisia este de acord cu avizul agenției și consideră, prin urmare, că este necesar să se acorde o autorizație a Uniunii pentru familia de produse biocide identice „Ecolab GA 24-50 BPF”.

### (6)

> Data de expirare a autorizației trebuie să fie aliniată la data de expirare a autorizației pentru familia conexă de produse biocide de referință „GA 24-50 BPF”.

### (7)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,


## Articole

### Articolul 1

> Societății Ecolab Deutschland GmbH i se acordă o autorizație a Uniunii, cu numărul EU-0035028-0000, pentru punerea la dispoziție pe piață și utilizarea familiei de produse biocide identice „Ecolab GA 24-50 BPF”, în conformitate cu rezumatul caracteristicilor produsului prevăzut în anexă.
>
> Autorizația Uniunii este valabilă de la 8 iulie 2026 până la 30 septembrie 2030.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

