# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1344 al Comisiei din 11 iunie 2026 de modificare a anexelor V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 în ceea ce privește rubricile referitoare la Canada, la Chile și la Statele Unite din listele conținând țările terțe, teritoriile sau zonele acestora care sunt autorizate pentru a introduce în Uniune transporturi de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32026R1344
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32026R1344/regulament-ue-2026-1344
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32026R1344/regulament-ue-2026-1344.md
- **Subiecte:** Canada, carne de pasăre, carne de vânat, carne proaspătă, Chile, gripă aviară, import (UE), inspecție veterinară, păsări domestice, Statele Unite

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că transporturile de animale, de materiale germinative și de produse de origine animală provenite din țări sau teritorii terțe pot intra în Uniune numai dacă țările sau teritoriile terțe în cauză sunt listate în conformitate cu articolul 230 alineatul (1) din regulamentul respectiv.

### (2)

> Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei (2) stabilește cerințele în materie de sănătate animală pe care transporturile de animale aparținând anumitor specii și categorii, de materiale germinative și de produse de origine animală provenite din țări sau teritorii terțe ori zone sau compartimente ale acestora în cazul animalelor de acvacultură, trebuie să le respecte pentru a fi introduse în Uniune.

### (3)

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei (3) conține listele cu țările terțe, teritoriile terțe sau zonele acestora din care este autorizată introducerea în Uniune a animalelor aparținând speciilor și categoriilor de animale, a materialelor germinative și a produselor de origine animală care intră sub incidența Regulamentului delegat (UE) 2020/692. Listele respective și anumite norme generale referitoare la ele sunt prevăzute în anexele I-XXII la respectivul regulament de punere în aplicare.

### (4)

> În particular, anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 conțin listele cu țările terțe, teritoriile terțe sau zonele acestora care sunt autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și, respectiv, de carne proaspătă de păsări de curte și de vânat cu pene.

### (5)

> La 29 mai 2026 și la 3 iunie 2026, Statele Unite au notificat Comisiei apariția a opt focare noi de HPAI la păsări de curte în statul Indiana, care au fost confirmate între 20 mai 2026 și 29 mai 2026 prin analize de laborator (RT-PCR).

### (6)

> În urma apariției respectivelor focare recente de HPAI, autoritatea veterinară din Statele Unite a notificat stabilirea unor zone de restricții de cel puțin 10 km în jurul unităților afectate și punerea în aplicare a unei politici de depopulare totală pentru a menține sub control prezența HPAI și a-i limita răspândirea.

### (7)

> Statele Unite au transmis Comisiei informații suplimentare cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul lor și la măsurile pe care le-au luat pentru a preveni răspândirea suplimentară a HPAI ca urmare a respectivelor focare recente de HPAI.

### (8)

> Informațiile furnizate de Statele Unite au fost evaluate de Comisie. Având în vedere situația sănătății animale din arealele care fac obiectul restricțiilor stabilite de autoritatea veterinară din Statele Unite, este necesară suspendarea intrării în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene din arealele afectate de noile focare din țara terță respectivă pentru a proteja statutul sanitar-veterinar al Uniunii, ținând seama de datele la care au fost confirmate focarele. Prin urmare, este necesar ca rubricile referitoare la Statele Unite din tabelele prevăzute în partea 1 secțiunea B și în partea 2 din anexa V, precum și din tabelul prevăzut în partea 1 secțiunea B din anexa XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 să fie modificate în consecință.

### (9)

> În plus, Canada, Chile și Statele Unite au furnizat Comisiei informații actualizate cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriile lor respective în ceea ce privește focarele anterioare de HPAI care a condus la suspendarea introducerii în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene, astfel cum se menționează în tabelul din partea 1 secțiunea B din anexa V și în tabelul din partea 1 secțiunea B din anexa XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404.

### (10)

> În special, la 14 mai 2026 și la 21 mai 2026, Canada a transmis informații actualizate privind situația sănătății animalelor și măsurile pe care le-a luat în legătură cu două focare de HPAI la păsări de curte apărute în provinciile Alberta și Saskatchewan, care au fost confirmate la 24 noiembrie 2025 și la 17 aprilie 2026 prin analize de laborator (RT-PCR).

### (11)

> La 28 mai 2026, Chile a transmis informații actualizate privind situația sănătății animale și măsurile pe care le-a luat în legătură cu un focar de HPAI apărut la păsări de curte din regiunea metropolitană, care a fost confirmat la 24 martie 2026 prin analize de laborator (RT-PCR).

### (12)

> La 5 iunie 2026, Statele Unite au transmis informații actualizate privind situația sănătății animalelor și măsurile pe care le-au luat în legătură cu 43 de focare de HPAI la păsări de curte apărute în statele Delaware, Florida, Illinois, Indiana, Kansas, Maryland, Minnesota, South Carolina, South Dakota, Pennsylvania și Washington, care au fost confirmate între 12 decembrie 2025 și 17 aprilie 2026 prin analize de laborator (RT-PCR).

### (13)

> Canada, Chile și Statele Unite au informat Comisia că, în urma apariției respectivelor focare anterioare de HPAI, au pus în aplicare o politică de depopulare totală pentru a menține sub control și a limita răspândirea bolii respective și, în plus, au finalizat curățarea și dezinfectarea necesare în urma punerii în aplicare a politicii de depopulare totală în unitățile avicole în care s-au constatat cazuri de infecții.

### (14)

> Comisia a evaluat informațiile transmise de Canada, Chile și de Statele Unite în această privință și consideră că aceste țări au oferit garanții adecvate că situația sănătății animalelor care a condus la suspendarea introducerii în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene din zonele afectate, astfel cum se menționează în tabelul din partea 1 secțiunea B din anexa V și în tabelul din partea 1 secțiunea B din anexa XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404, nu mai reprezintă o amenințare pentru sănătatea animalelor sau sănătatea publică din Uniune și că, în consecință, este necesar să fie reautorizată introducerea în Uniune a transporturilor respective din zonele afectate din Canada și din Chile din care a fost suspendată introducerea în Uniune. Prin urmare, este necesar ca rubricile referitoare la Canada și Chile din tabelele respective din anexele în cauză să fie modificate în consecință.

### (15)

> Având în vedere noile focare de HPAI din Statele Unite și pentru a evita perturbarea inutilă a comerțului cu Canada, Chile și Statele Unite, este necesar ca modificările anexelor V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 efectuate prin prezentul regulament să intre în vigoare în regim de urgență.

### (16)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,


## Articole

### Articolul 1

> Anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2

> Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

