# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/491 al Comisiei din 4 martie 2026 de modificare a anexei IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 în ceea ce privește rubricile referitoare la Argentina și Thailanda din lista cu țările terțe, teritoriile sau zonele din acestea autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de anumite categorii de ecvidee și de rectificare a anexelor XIII și XVIII la respectivul regulament în ceea ce privește rubricile referitoare la Paraguay și Emiratele Arabe Unite din listele cu țările terțe, teritoriile sau zonele din acestea autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de carne proaspătă de ungulate și de anumite produse lactate provenite de la camelide

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32026R0491
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32026R0491/regulament-ue-2026-491
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32026R0491/regulament-ue-2026-491.md
- **Subiecte:** Argentina, bolile animalelor, bovine, cabaline, carne proaspătă, Emiratele Arabe Unite, import (UE), inspecție veterinară, Paraguay, produs lactat, Thailanda

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește, printre altele, cerințele de sănătate animală pentru introducerea în Uniune a transporturilor de animale, de material germinativ și de produse de origine animală. Una dintre aceste cerințe de sănătate animală este ca transporturile respective să provină dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu, ori dintr-o zonă sau dintr-un compartiment al acestora, menționate în conformitate cu articolul 230 alineatul (1) din regulamentul respectiv.

### (2)

> Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei (2) completează Regulamentul (UE) 2016/429 în ceea ce privește cerințele de sănătate animală pentru introducerea în Uniune a transporturilor de anumite specii și categorii de animale, de material germinativ și de produse de origine animală provenind din țări terțe sau teritorii, ori din zone sau compartimente ale acestora. Regulamentul delegat (UE) 2020/692 prevede că transporturile de animale, de material germinativ și de produse de origine animală care intră în domeniul său de aplicare pot fi introduse în Uniune numai dacă provin dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu, ori dintr-o zonă sau dintr-un compartiment al acestora, menționate pentru speciile și categoriile de animale, de material germinativ și de produse de origine animală respective.

### (3)

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei (3) stabilește listele cu țările terțe, teritoriile sau zonele ori compartimentele acestora din care este autorizată introducerea în Uniune a transporturilor speciilor și categoriilor de animale, de material germinativ și de produse de origine animală care intră sub incidența Regulamentului delegat (UE) 2020/692. Listele și anumite norme generale privind listele respective sunt prevăzute în anexele I-XXII la respectivul regulament de punere în aplicare.

### (4)

> Anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 stabilește lista cu țările terțe sau teritoriile sau zonele acestora autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de ecvidee.

### (5)

> Articolul 22 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat (UE) 2020/692 prevede că transporturile de ecvidee pot intra în Uniune doar dacă animalele din transport provin dintr-o țară terță, dintr-un teritoriu terț sau dintr-o zonă din acestea în care nu a fost raportată niciuna dintre bolile menționate în tabelul din anexa IV partea A punctul 3 într-o anumită perioadă de timp, menționată, de asemenea, în tabel. Pentru tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi), această perioadă minimă corespunde unei perioade de cel puțin 24 luni. În același timp, în conformitate cu articolul 22 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2020/692, perioada respectivă poate fi redusă în cazul bolilor incluse în partea B din anexa IV, în condițiile specifice relevante menționate în anexa respectivă. Pentru tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi), aceste condiții specifice se referă la faptul că nu a fost raportată nicio infecție cu această boală în unitatea de origine a ecvideelor timp de cel puțin 6 luni înainte de data expedierii ecvideului către Uniune și la un program de supraveghere, recunoscut de Comisie, care să demonstreze absența infecției în unitatea de origine respectivă în perioada de 6 luni în care nu a fost raportată nicio tripanozomiază a animalelor (Trypanosoma evansi).

### (6)

> Argentina figurează în prezent în partea 1 din anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404, repartizată în grupa sanitară D, și este autorizată pentru introducerea în Uniune a transporturilor de cai înregistrați, de ecvidee înregistrate, de alte ecvidee care nu sunt destinate sacrificării și de ecvidee destinate sacrificării. La 9 septembrie 2025, Argentina a notificat Comisiei că tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi) este prezentă pe teritoriul ei de la 21 iunie 2025 și, prin urmare, transporturile de ecvidee din țara terță respectivă ar putea fi autorizate să intre în Uniune numai dacă îndeplinesc condițiile specifice relevante pentru boala respectivă menționate în partea B din anexa IV la Regulamentul delegat (UE) 2020/692. Argentina a furnizat rezultatele programului său de supraveghere pentru tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi) pentru a demonstra absența bolii în anumite unități de origine a ecvideelor pentru o perioadă de cel puțin 6 luni înainte de data expedierii ecvideului către Uniune. Comisia a evaluat pozitiv programul respectiv în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat (UE) 2020/692.

### (7)

> În plus, Thailanda este menționată în partea 1 din anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 și este repartizată în grupa sanitară E. Introducerea în Uniune a transporturilor de cai înregistrați din această țară terță a fost autorizată la 9 iunie 2025, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/899 al Comisiei (4), pe baza rezultatului unui audit (5) care a avut loc în Thailanda în perioada 27 februarie-13 martie 2024 pentru a evalua controalele sanitar-veterinare în legătură cu exporturile de ecvidee vii înregistrate către Uniune. Thailanda a furnizat un plan de acțiune satisfăcător pentru a se conforma recomandărilor formulate în raportul de audit. În plus, întrucât tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi) este prezentă în țara terță respectivă, Thailanda a furnizat detalii privind programul de supraveghere a bolii în conformitate cu partea B din anexa IV la Regulamentul delegat (UE) 2020/692. Programul de supraveghere a fost evaluat pozitiv de către Comisie.

### (8)

> Având în vedere evaluarea pozitivă a programelor de supraveghere pentru tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi) prezentate de Argentina și Thailanda, este necesar ca introducerea în Uniune a transporturilor de ecvidee din aceste țări terțe să fie autorizată cu o condiție specifică privind măsuri suplimentare de atenuare a riscurilor pentru tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi). În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/692, Uniunea trebuie să atribuie astfel de condiții specifice, în listă, țării terțe listate, teritoriului sau zonei din acestea și speciei și categoriei respective de animale. Prin urmare, condiția specifică „Programul privind tripanozomiaza animalelor”, care demonstrează, pentru Argentina și Thailanda, conformitatea acestor țări terțe cu cerințele din partea B a anexei IV la Regulamentul delegat (UE) 2020/692, trebuie introdusă în coloana 6 a tabelului din partea 1 a anexei IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 pentru aceste două țări terțe. În plus, în partea 3 din anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 trebuie prevăzută o descriere a condiției specifice „Program privind tripanozomiaza animalelor”, în conformitate cu partea B din anexa IV la Regulamentul delegat (UE) 2020/692.

### (9)

> Prin urmare, anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 ar trebui modificată în consecință.

### (10)

> În plus, anexa XIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 stabilește lista țărilor terțe, a teritoriilor sau a zonelor din acestea autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de carne proaspătă de ungulate. Este necesar ca lista respectivă să fie consecventă cu lista de țări terțe sau părți ale acestora care sunt autorizate pentru introducerea în Uniune de transporturi de carne proaspătă de ungulate, prevăzută în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 206/2010 al Comisiei (6), întrucât Regulamentul (UE) nr. 206/2010 a fost abrogat și înlocuit cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404. În acest sens, Paraguay a fost inclus în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 206/2010 cu garanția suplimentară „A” atribuită țării terțe respective în coloana 5 a tabelului din partea 1 a anexei respective. Cu toate acestea, din cauza unei erori, garanția a fost omisă în rubrica referitoare la Paraguay din anexa XIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 și, prin urmare, anexa respectivă trebuie rectificată în ceea ce privește această garanție specifică pentru a reflecta condițiile atribuite țării terțe respective prin Regulamentul (UE) nr. 206/2010.

### (11)

> În plus, anexa XVIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 stabilește lista cu țările terțe, teritoriile sau zonele din acestea autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de produse lactate care trebuie supuse unui tratament specific de diminuare a riscurilor împotriva febrei aftoase. Este necesar ca lista respectivă să fie consecventă cu lista țărilor terțe sau a părților acestora care sunt autorizate pentru introducerea în Uniune de transporturi de lapte crud, de produse lactate, de colostru și de produse pe bază de colostru și care indică tipul de tratament termic necesar pentru astfel de produse, prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 605/2010 al Comisiei (7), întrucât Regulamentul (UE) nr. 605/2010 a fost abrogat și înlocuit cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404. În acest sens, Emiratele Abu Dhabi și Dubai au fost enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 605/2010 ca părți din Emiratele Arabe Unite autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de produse lactate provenite de la camelide, care trebuie supuse unui tratament specific de diminuare a riscurilor. Cu toate acestea, din cauza unei erori, Emiratul Abu Dhabi a fost omis din rubrica referitoare la Emiratele Arabe Unite din lista prevăzută în anexa XVIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 și, prin urmare, anexa respectivă trebuie rectificată pentru a corecta omisiunea respectivă. Prin urmare, este necesar ca anexa XVIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 să fie rectificată în consecință.

### (12)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,


## Articole

### Articolul 1 — Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/404

> Anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică în conformitate cu partea I din anexa la prezentul regulament.

### Articolul 2 — Rectificări aduse Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/404

> Anexele XIII și XVIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se rectifică în conformitate cu partea II din anexa la prezentul regulament.

### Articolul 3 — Intrare în vigoare

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

