# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/141 al Comisiei din 22 ianuarie 2026 de anulare a autorizației Uniunii pentru produsul biocid unic Nordkalk CL 90-Q în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2024/1482 al Comisiei

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32026R0141
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32026R0141/regulament-ue-2026-141
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32026R0141/regulament-ue-2026-141.md
- **Subiecte:** autorizație de vânzare, biocid, calciu, decontaminare, oxizi, produs chimic, produs farmaceutic, sănătatea animalelor

## Recitale

### (1)

> La 29 mai 2024, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1482 al Comisiei (2) a fost acordată o autorizație a Uniunii, cu numărul EU-0029369-0000, titularului autorizației, Nordkalk AS, pentru punerea la dispoziție pe piață și utilizarea aceluiași produs biocid unic „Nordkalk CL 90-Q”, în conformitate cu articolul 44 alineatul (5) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

### (2)

> La 15 mai 2025, Nordkalk AS a transmis Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare „agenția”) o cerere de anulare a respectivei autorizații a Uniunii, în conformitate cu articolul 49 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Cererea a fost înregistrată în Registrul produselor biocide cu numărul BC-MB105899-37.

### (3)

> La 28 mai 2025, Nordkalk AS a prezentat o motivare a cererii de anulare, precizând că a decis să întrerupă producția de „Nordkalk CL 90-Q” din considerente de ordin comercial.

### (4)

> La 3 iunie 2025, agenția a transmis cererea motivată Comisiei.

### (5)

> Prin urmare, este oportun să se anuleze autorizația Uniunii pentru produsul biocid unic „Nordkalk CL 90-Q” la cererea motivată a titularului autorizației și, în consecință, să se abroge Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1482.

### (6)

> De asemenea, este oportun să se acorde o perioadă de grație pentru punerea la dispoziție pe piață și utilizarea stocurilor existente, în conformitate cu articolul 52 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012,


## Articole

### Articolul 1

> Autorizația Uniunii pentru produsul biocid unic „Nordkalk CL 90-Q” acordată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1482 societății Nordkalk AS cu numărul de autorizație EU-0029369-0000 se anulează.

### Articolul 2

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1482 se abrogă.

### Articolul 3

> Produsul biocid „Nordkalk CL 90-Q” nu se mai pune la dispoziție pe piață de la 12 august 2026, iar stocurile existente din acest produs biocid nu se mai utilizează de la 12 februarie 2027.

### Articolul 4

> Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

