# Decizia (UE) 2026/1368 a Consiliului din 8 iunie 2026 privind aprobarea în numele Uniunii a modificării articolului 36 din Acordul internațional din 2015 cu privire la uleiul de măsline și măslinele de masă

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32026D1368
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32026D1368/decizie-ue-2026-1368
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32026D1368/decizie-ue-2026-1368.md
- **Subiecte:** acord asupra produselor de bază, acord multilateral, măsline, organizații internaționale, revizuirea unui acord, ulei de măsline

## Recitale

### (1)

> Uniunea este parte la Acordul internațional din 2015 cu privire la uleiul de măsline și măslinele de masă (denumit în continuare „acordul”), care a fost semnat în numele Uniunii, în conformitate cu Decizia (UE) 2016/1892 a Consiliului (1), la 18 noiembrie 2016, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară. Acordul a intrat în vigoare, cu titlu provizoriu, la 1 ianuarie 2017, în conformitate cu articolul 31 alineatul (2) din acord, și a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2019/848 a Consiliului (2).

### (2)

> În temeiul articolului 32 alineatul (1) din acord, Consiliul Oleicol Internațional, prin intermediul Consiliului membrilor Consiliului Oleicol Internațional (denumit în continuare „Consiliul membrilor”) poate modifica acordul prin consens.

### (3)

> În cadrul celei de a 119-a sesiuni ale sale din iunie 2024, Consiliul membrilor a aprobat modificarea acordului prin consens.

### (4)

> În temeiul articolului 32 alineatul (2) din acord, fiecare membru urmează să notifice depozitarului acceptarea modificării.

### (5)

> Modificarea adusă acordului ar trebui să fie aprobată de Uniune,


## Articole

### Articolul 1

> Se aprobă în numele Uniunii modificarea adusă Acordului internațional din 2015 cu privire la uleiul de măsline și măslinele de masă.
>
> Textul modificării este atașat la prezenta decizie.

### Articolul 2

> Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării (3).

