# Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/517 a Comisiei din 10 martie 2026 de autorizare a introducerii pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic DBN-09004-6, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului \[notificată cu numărul C(2026) 1496\]

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32026D0517
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32026D0517/decizie-ue-2026-517
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32026D0517/decizie-ue-2026-517.md
- **Subiecte:** alimente, autorizație de vânzare, etichetare, hrană pentru animale, plantă transgenică, siguranță alimentară, soia

## Recitale

### (1)

> La 20 decembrie 2019, Perseus BV, cu sediul în Belgia, a transmis, în numele Beijing DaBeiNong Biotechnology Co., Ltd., cu sediul în China, o cerere adresată autorității naționale competente din Belgia vizând introducerea pe piață a produselor alimentare, a ingredientelor alimentare și a hranei animale care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic DBN-09004-6, în conformitate cu articolele 5 și 17 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 (denumită în continuare „cererea”). Cererea a vizat, de asemenea, introducerea pe piață a produselor care conțin sau constau în soia modificată genetic DBN-09004-6 destinate altor utilizări decât ca hrană de uz uman și animal, cu excepția cultivării.

### (2)

> În conformitate cu articolul 5 alineatul (5) și cu articolul 17 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, cererea a inclus informații și concluzii privind evaluarea riscurilor efectuată în conformitate cu principiile stabilite în anexa II la Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2). Cererea a inclus, în plus, informațiile necesare în temeiul anexelor III și IV la directiva menționată, precum și un plan de monitorizare a efectelor asupra mediului, în conformitate cu anexa VII la directiva respectivă.

### (3)

> La 7 iulie 2025, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a emis un aviz științific favorabil (3) în conformitate cu articolele 6 și 18 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003. Autoritatea a concluzionat că soia modificată genetic DBN-09004-6, astfel cum este descrisă în cerere, este la fel de sigură ca omologul său convențional și ca soiurile de soia de referință nemodificate genetic testate, în ceea ce privește efectele potențiale asupra sănătății umane și animale și asupra mediului. De asemenea, conform concluziei autorității, consumul de produse alimentare și de furaje fabricate din soia modificată genetică DBN-09004-6 nu reprezintă o problemă nutrițională la oameni și la animale.

### (4)

> În avizul său științific, autoritatea a luat în considerare toate întrebările și preocupările exprimate de statele membre în contextul consultării autorităților naționale competente, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatul (4) și la articolul 18 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.

### (5)

> Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că planul de monitorizare a efectelor asupra mediului transmis de solicitant, constând într-un plan de supraveghere generală, este în concordanță cu utilizările preconizate ale produselor.

### (6)

> Având în vedere concluziile respective, este necesar ca introducerea pe piață a produselor care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic DBN-09004-6 să fie autorizată pentru utilizările menționate în cerere.

### (7)

> Este necesară alocarea unui identificator unic soiei modificate genetic DBN-09004-6, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 65/2004 al Comisiei (4).

### (8)

> În ceea ce privește produsele care fac obiectul prezentei decizii, se pare că nu este necesară nicio altă cerință specifică de etichetare în afara celor prevăzute la articolul 13 alineatul (1) și la articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, precum și la articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1830/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Cu toate acestea, pentru a se asigura faptul că utilizarea respectivelor produse rămâne în limitele autorizației acordate prin prezenta decizie, este necesar ca etichetarea produselor care conțin sau constau în soia modificată genetic DBN-09004-6, cu excepția produselor alimentare și a ingredientelor alimentare, să conțină o indicație clară care să precizeze că ele nu sunt destinate cultivării.

### (9)

> Titularul autorizației trebuie să prezinte rapoarte anuale cu privire la punerea în aplicare și la rezultatele activităților stabilite în planul de monitorizare a efectelor asupra mediului. Rezultatele respective trebuie să fie prezentate în conformitate cu cerințele prevăzute în Decizia 2009/770/CE a Comisiei (6).

### (10)

> Avizul autorității nu justifică impunerea altor condiții sau restricții specifice pentru introducere pe piață, pentru utilizare și manipulare, sau pentru protejarea anumitor ecosisteme/a mediului și/sau a anumitor zone geografice, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatul (5) litera (e) și la articolul 18 alineatul (5) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.

### (11)

> Toate informațiile relevante privind autorizarea produselor care fac obiectul prezentei decizii trebuie introduse în registrul comunitar al produselor alimentare și al furajelor modificate genetic, menționat la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.

### (12)

> Prezenta decizie trebuie să fie notificată, prin intermediul Mecanismului internațional de schimb de informații în domeniul biosecurității, părților semnatare ale Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea la Convenția privind diversitatea biologică, în temeiul articolului 9 alineatul (1) și al articolului 15 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1946/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (7).

### (13)

> Comitetul permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte. Actul de punere în aplicare a fost considerat necesar, iar președintele l-a transmis comitetului de apel pentru deliberări suplimentare. Comitetul de apel nu a emis niciun aviz,


## Articole

### Articolul 1 — Organismul modificat genetic și identificatorul unic

> Soiei modificate genetic [Glycine max (L.) Merr.] DBN-09004-6, astfel cum este menționată la litera (b) din anexa la prezenta decizie, i se alocă identificatorul unic DBN-Ø9ØØ4-6, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 65/2004.

### Articolul 2 — Autorizare

> Următoarele produse sunt autorizate în scopurile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) și la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, în conformitate cu condițiile stabilite în prezenta decizie:
>
> (a) produse și ingrediente alimentare care conțin, constau în sau sunt fabricate din soia modificată genetic DBN-Ø9ØØ4-6;
>
> (b) hrană pentru animale care conține, constă în sau este fabricată din soia modificată genetic DBN-Ø9ØØ4-6;
>
> (c) produse care conțin sau constau în soia modificată genetic DBN-Ø9ØØ4-6, pentru alte utilizări decât cele prevăzute la literele (a) și (b), cu excepția cultivării.

### Articolul 3 — Etichetare

> (1) În sensul cerințelor de etichetare prevăzute la articolul 13 alineatul (1) și la articolul 25 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, precum și la articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1830/2003, denumirea organismului este „soia”.
>
> (2) Mențiunea „nu este destinată cultivării” trebuie să figureze pe eticheta și în documentele însoțitoare ale produselor care conțin sau constau în soia modificată genetic DBN-Ø9ØØ4-6, astfel cum este menționată la articolul 1, cu excepția produselor menționate la articolul 2 litera (a).

### Articolul 4 — Metoda de detecție

> Pentru detectarea soiei modificate genetic DBN-Ø9ØØ4-6, se aplică metoda menționată la litera (d) din anexă.

### Articolul 5 — Monitorizarea efectelor asupra mediului

> (1) Titularul autorizației asigură instituirea și punerea în aplicare a planului de monitorizare a efectelor asupra mediului, astfel cum se prevede la litera (h) din anexă.
>
> (2) Titularul autorizației prezintă Comisiei rapoarte anuale cu privire la punerea în aplicare și rezultatele activităților stabilite în planul de monitorizare, în conformitate cu formatul stabilit în Decizia 2009/770/CE.

### Articolul 6 — Registrul comunitar

> Informațiile prezentate în anexă se introduc în registrul comunitar al produselor alimentare și al furajelor modificate genetic, menționat la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.

### Articolul 7 — Titularul autorizației

> Titularul autorizației este Beijing DaBeiNong Biotechnology Co., Ltd., reprezentată în Uniune de Perseus BV.

### Articolul 8 — Valabilitatea

> Prezenta decizie se aplică timp de 10 ani de la data notificării sale.

### Articolul 9 — Destinatar

> Prezenta decizie se adresează Beijing DaBeiNong Biotechnology Co., Ltd., No. 19 Chengwan Street, Sujiatuo Town, Haidian District, Beijing 100095, China, reprezentată în Uniune de Perseus BV, Kerkstraat 108, 9050 Gent, Belgia.

