# Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2550 al Comisiei din 10 decembrie 2025 de modificare și rectificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2024/3210 în ceea ce privește registrul CBAM

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 32025R2550
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025R2550/regulament-ue-2025-2550
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/32025R2550/regulament-ue-2025-2550.md
- **Subiecte:** bază de date, carbon, comercializare a certificatelor de emisii, gaz generator de efect de seră, import (UE), neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon, Piața unică digitală, protecția datelor, securitatea sistemelor informatice, standard tehnic

## Recitale

### (1)

> Regulamentul (UE) 2023/956 a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2025/2083 al Parlamentului European și al Consiliului (2). Efectele modificărilor aduse Regulamentului (UE) 2023/956 includ, printre altele, introducerea posibilității ca un declarant autorizat în cadrul CBAM să delege depunerea declarațiilor CBAM unei persoane care acționează în numele și pe seama respectivului declarant autorizat în cadrul CBAM, introducerea unor norme privind înregistrarea verificatorilor și a unui prag unic bazat pe masă, precum și a unor norme privind monitorizarea pragului respectiv.

### (2)

> Este necesar să se actualizeze anumite dispoziții din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/3210 al Comisiei (3), pentru ca acestea să devină coerente cu noua terminologie și noile cerințe prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/956.

### (3)

> Registrul CBAM, care a fost instituit prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/3210, este interoperabil cu alte sisteme vamale electronice. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1070 al Comisiei (4), care stabilește modalitățile tehnice pentru aceste sisteme electronice, a fost abrogat și înlocuit cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/512 al Comisiei (5). Prin urmare, este necesar să se actualizeze trimiterile la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1070 de la articolul 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/3210.

### (4)

> Pentru a se asigura posibilitatea de generare a rapoartelor de certificare în registrul CBAM, a se facilita astfel procesul de certificare și a se garanta autenticitatea rapoartelor de certificare, este necesar să se prevadă accesul la registrul CBAM și utilizarea acestuia de către persoana independentă menționată la articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2023/956. În scopul de a se acorda suficient timp pentru conceperea soluției tehnice adecvate și de a se asigura coerența cu înregistrarea verificatorilor, acest acces trebuie acordat cel mai devreme la 1 decembrie 2026.

### (5)

> Articolul 3 alineatul (2), articolul 9 alineatul (1), articolul 19 alineatul (2) litera (c) și articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/3210 conțin o eroare în ceea ce privește lista persoanelor cu acces la registrul CBAM. Din motive de claritate, aceste erori trebuie corectate.

### (6)

> Este necesar ca cererea de înregistrare prin GUU & SD să fie mai specifică, astfel încât persoanele delegate să acționeze în numele și pe seama solicitanților, a declaranților autorizați în cadrul CBAM sau a persoanelor care dețin o autorizație revocată să poată obține acces la registrul CBAM.

### (7)

> În conformitate cu articolul 14 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2023/956, autoritățile vamale trebuie să aibă acces la informațiile din registrul CBAM. Pentru a se asigura exactitatea informațiilor vamale, autoritățile vamale trebuie să poată utiliza registrul CBAM și să aibă acces la acesta, în scopul de a valida autorizațiile și de a face schimb de date vamale suplimentare, în plus față de schimbul automat de informații și de sistemele vamale care sunt interoperabile cu registrul CBAM.

### (8)

> În scopul creării infrastructurii, prezentul act de punere în aplicare trebuie să aducă și precizări referitoare la procesul legat de schimbul de informații și de date din registrul CBAM realizat între Comisie și autoritățile competente în conformitate cu articolele 15 și 27 din Regulamentul (UE) 2023/956. Atunci când se face trimitere la transferul datelor menționat la articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/3210, acesta trebuie înțeles ca fiind transferul și exportul informațiilor relevante și necesare din registrul CBAM realizate pentru ca autoritatea competentă să poată să își îndeplinească sarcinile în temeiul Regulamentului (UE) 2023/956.

### (9)

> Autoritățile competente și Comisia prelucrează datele cu caracter personal înregistrate în registrul CBAM în conformitate cu sarcinile lor astfel cum sunt specificate în Regulamentul (UE) 2023/956. Este necesar să se clarifice perioada de păstrare a datelor prevăzută în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/3210 în vederea alinierii la modificările introduse în Regulamentul (UE) 2023/956.

### (10)

> Data aplicării dispozițiilor prezentului regulament referitoare la funcționarea registrului CBAM trebuie aliniată la data de aplicare a dispozițiilor conexe din Regulamentul (UE) 2023/956. Prezentul regulament trebuie să se aplice de la 1 ianuarie 2026 în ceea ce privește dispozițiile referitoare la introducerea și monitorizarea pragului unic bazat pe masă, înregistrarea persoanelor independente și a verificatorilor și procesul legat de schimbul de informații și de date în registrul CBAM realizat între Comisie și autoritățile competente astfel cum se menționează la articolele 15 și 27 din Regulamentul (UE) 2023/956.

### (11)

> Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/3210 trebuie modificat și rectificat în consecință.

### (12)

> Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului CBAM,


## Articole

### Articolul 1 — Modificări și rectificări aduse Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2024/3210

> Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/3210 se modifică și se rectifică după cum urmează:
>
> 1. La articolul 3, alineatele (1) și (2) se înlocuiesc și se rectifică prin următorul text: „(1) Registrul CBAM este o bază de date electronică standardizată și securizată care conține elemente de date privind conturile CBAM, declarațiile CBAM, cererile în vederea obținerii statutului de declarant autorizat în cadrul CBAM, importatorii mărfurilor enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) 2023/956, înregistrarea persoanelor delegate să acționeze în numele și pe seama persoanelor respective, înregistrarea operatorilor, rapoartele privind emisiile, înregistrarea verificatorilor, rapoartele de verificare emise de verificatori și documentele justificative emise de verificatori, persoana independentă menționată la articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2023/956 (denumită în continuare «persoana independentă»), precum și alți importatori, în scopul monitorizării practicilor de eludare prevăzute la articolul 27 din Regulamentul (UE) 2023/956, care permite accesul, gestionarea cazurilor și asigurarea confidențialității. (2) Registrul CBAM permite comunicarea, notificarea, înregistrarea, efectuarea de verificări și schimbul de informații între Comisie, autoritățile competente, autoritățile vamale și declaranții autorizați în cadrul CBAM, solicitanți, persoanele cărora le-a fost revocat statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM, persoanele delegate să acționeze în numele și pe seama persoanelor respective, operatori, verificatori și persoane independente.”
>
> 2. La articolul 4, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Autoritatea competentă a statului membru în care sunt stabiliți declarantul autorizat în cadrul CBAM și importatorul care depășește pragul unic bazat pe masă menționat la articolul 2a din Regulamentul (UE) 2023/956 (denumit în continuare «pragul unic bazat pe masă») și autoritatea competentă a statului membru în care este stabilită o altă persoană decât un declarant autorizat în cadrul CBAM care introduce mărfuri pe teritoriul vamal al Uniunii în cazul menționat la articolul 26 alineatele (2) și (2a) din Regulamentul (UE) 2023/956 comunică Comisiei deciziile privind sancțiunile prin intermediul registrului CBAM.”
>
> 3. Articolul 5 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (1) se modifică după cum urmează: (i) literele (a), (b) și (c) se înlocuiesc cu următorul text: „(a) sistemul de gestionare uniformă a utilizatorilor și de semnătură digitală (GUU & SD), care permite înregistrarea utilizatorilor și gestionarea accesului, menționat la articolul 16 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/512 al Comisiei (*1), pentru statele membre, Comisia, declaranții autorizați în cadrul CBAM, solicitanții, persoanele care dețin o autorizație revocată și persoanele delegate să acționeze în numele și pe seama persoanelor respective; (b) sistemul de înregistrare și identificare a operatorilor economici (EORI), menționat la articolul 30 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/512, care permite verificarea încrucișată a setului de date EORI prevăzut în anexa la prezentul regulament; (c) sistemul de supraveghere dezvoltat prin sistemul «Supraveghere 3 în cadrul CVU» (SURV3), menționat la articolul 100 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/512; (*1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/512 al Comisiei din 13 martie 2025 privind modalitățile tehnice pentru dezvoltarea, întreținerea și utilizarea sistemelor electronice destinate schimbului și stocării de informații în temeiul Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L, 2025/512, 20.3.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/512/oj).”;" (ii) litera (e) se înlocuiește cu următorul text: „(e) Sistemul de gestionare a riscurilor în domeniul vamal (CRMS2), menționat la articolul 36 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 și la articolul 70 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/512;”; (b) se adaugă alineatul (3), cu următorul text: „(3) Dacă o autoritate competentă ajunge la concluzia că un importator depășește pragul unic bazat pe masă prevăzut la punctul 1 din anexa VII la Regulamentul (UE) 2023/956, autoritățile vamale sunt informate prin intermediul CRMS2 prin registrul CBAM.”
>
> 4. La articolul 6, primul paragraf se modifică după cum urmează: „Comisia și autoritățile naționale competente desemnează puncte de contact pentru fiecare dintre sistemele menționate la articolele 4 și 5, cu scopul de a face schimb de informații în vederea asigurării unei dezvoltări, exploatări și întrețineri coordonate a respectivelor componente. Autoritățile vamale desemnează totodată puncte de contact în scopul CBAM. Autoritățile competente și autoritățile vamale pot utiliza punctele de contact existente.”
>
> 5. Articolul 8 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (1) se adaugă următoarea teză: „Cererea de autentificare și de verificare a accesului se depune la autoritatea competentă a statului membru de stabilire.”; (b) la alineatul (6) se adaugă următoarele paragrafe: „Dacă solicitantul, declarantul autorizat în cadrul CBAM sau persoana căreia i-a fost revocat statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM deleagă accesul la registrul CBAM, persoana este identificată prin intermediul credențialelor utilizate pentru gestionarea accesului prin sistemul GUU & SD menționată la alineatele (1) și (5). Persoana respectivă poate solicita, în orice moment, radierea din registrul CBAM. În urma unei astfel de solicitări, autoritatea competentă a statului membru care a acordat acces la registrul CBAM dezactivează accesul la registrul CBAM utilizând sistemul GUU & SD.”
>
> 6. Articolul 9 se modifică și se rectifică după cum urmează: (a) la alineatul (1), prima teză se înlocuiește cu următorul text: „Portalul CBAM dedicat declaranților este punctul unic de intrare în registrul CBAM pentru declaranții autorizați în cadrul CBAM, pentru solicitanți, pentru persoanele cărora le-a fost revocat statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM și pentru persoanele delegate să acționeze în numele și pe seama persoanelor respective.”; (b) la alineatul (2) se adaugă litera (d) cu următorul text: „(d) utilizarea informațiilor furnizate de portalul CBAM dedicat operatorilor.”
>
> 7. Articolul 10 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Portalul CBAM dedicat operatorilor este punctul unic de intrare în registrul CBAM pentru operatori, verificatori și persoanele independente. Portalul este accesibil de pe internet.” ; (b) alineatul (2) se modifică după cum urmează: (i) teza introductivă se înlocuiește cu următorul text: „Portalul CBAM dedicat operatorilor este utilizat de operatori, verificatori și persoanele independente în conformitate cu articolele 9, 10 și, respectiv, 10a din Regulamentul (UE) 2023/956 pentru următoarele acțiuni:”; (ii) se introduc următoarele litere (ca) și (cb): „(ca) facilitarea verificării și a certificării informațiilor înregistrate de operator, de verificator sau de declarantul autorizat în cadrul CBAM; (cb) facilitarea schimbului de informații între operator, verificator, persoana independentă și declarantul autorizat în cadrul CBAM;”; (c) alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „(4) Operatorul, verificatorul și persoana independentă utilizează serviciul central de acces al UE gestionat de Comisie pentru a solicita accesul la registrul CBAM.” ; (d) se adaugă alineatele (5)-(9), cu următorul text: „(5) Persoana independentă depune o cerere de înregistrare în registrul CBAM la autoritatea competentă a statului membru în care este stabilit organismul de acreditare național. Persoana independentă depune cererea de înregistrare în termen de două luni de la data de acordare a acreditării, însă nu înainte de 1 decembrie 2026. Autoritatea competentă înregistrează informațiile privind persoana independentă în registrul CBAM. (6) Solicitarea de înregistrare menționată la alineatul (4) conține următoarele informații: (a) numele și identificarea unică a acreditării persoanei independente; (b) orice domeniu de aplicare al acreditării relevant pentru CBAM; (c) țara de stabilire a persoanei independente; (d) data efectivă de intrare în vigoare a certificării și data de expirare a certificării; (e) orice informații privind măsurile administrative impuse persoanei independente, relevante pentru CBAM; (f) o copie a certificatului de acreditare relevant pentru CBAM. (7) Autoritatea competentă notifică persoanei independente înregistrarea în registrul CBAM. De asemenea, autoritatea competentă notifică înregistrarea Comisiei și celorlalte autorități competente, prin intermediul registrului CBAM. (8) Persoana independentă notifică autorității competente orice modificare a informațiilor menționate la alineatul (2) care intervine după înregistrarea în registrul CBAM. Autoritatea competentă se asigură că registrul CBAM este actualizat în mod corespunzător. (9) Autoritatea competentă radiază persoana independentă din registrul CBAM dacă respectiva persoană independentă nu mai îndeplinește cerințele pentru un domeniu de activitate relevant pentru CBAM sau dacă persoana independentă nu a respectat obligația prevăzută la alineatul (8). Autoritatea competentă notifică radierea Comisiei și celorlalte autorități competente. Autoritatea competentă elimină informațiile referitoare la respectiva persoană independentă din registrul CBAM, cu condiția ca informațiile respective să nu fie necesare pentru examinarea declarațiilor CBAM depuse.”
>
> 8. La articolul 11 se adaugă alineatul (5), cu următorul text: „(5) Autoritățile vamale utilizează registrul CBAM și au acces la acesta în scopul de a valida autorizațiile și de a partaja date vamale suplimentare, dacă este cazul.”
>
> 9. La articolul 12, se introduc următoarele alineate (2a) și (2b): „(2a) Portalul CBAM dedicat Comisiei Europene este interoperabil, cu o secțiune separată pentru ca Comisia să își îndeplinească sarcinile prevăzute la articolele 15 și 27 din Regulamentul (UE) 2023/956. (2b) Comisia înregistrează și pune la dispoziția autorităților competente, prin intermediul portalului CBAM dedicat autorităților competente naționale, orice informații și date relevante, în conformitate cu articolul 11 din prezentul regulament, dacă informațiile și datele în cauză sunt considerate necesare pentru ca autoritățile competente să își îndeplinească sarcinile care le revin în temeiul Regulamentului (UE) 2023/956.”
>
> 10. La articolul 18, litera (e) se înlocuiește cu următorul text: „(e) gestionarea operatorului, a verificatorului și a persoanei independente;”.
>
> 11. Articolul 19 se modifică și se rectifică după cum urmează: (a) la alineatul 2, litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) prelucrarea datelor cu caracter personal pentru gestionarea accesului declaranților autorizați în cadrul CBAM, al solicitanților, al persoanelor cărora le-a fost revocat statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM și al persoanelor delegate să acționeze în numele și pe seama persoanelor respective, stabiliți în statul lor membru în conformitate cu articolele 8, 11 și 13 din prezentul regulament;”; (b) la alineatul (3) se adaugă litera (d) cu următorul text: „(d) prelucrarea datelor cu caracter personal pentru monitorizarea pragului unic bazat pe masă în conformitate cu articolul 2a din Regulamentul (UE) 2023/956.”
>
> 12. Articolul 21 se modifică și se rectifică după cum urmează: (a) la alineatul (1), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Declaranții autorizați în cadrul CBAM, solicitanții, persoanele cărora le-a fost revocat statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM și persoanele delegate să acționeze în numele și pe seama persoanelor respective își pot accesa datele cu caracter personal înregistrate în registrul CBAM după înregistrarea lor în registru.”; (b) alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Operatorii, verificatorii și persoanele independente își pot accesa datele cu caracter personal introduse în registrul CBAM după înregistrarea lor în registrul CBAM. În conformitate cu articolele 9, 10 și 10a din Regulamentul (UE) 2023/956, declaranții autorizați în cadrul CBAM pot accesa datele cu caracter personal înregistrate de operatori, verificatori și persoanele independente în registrul CBAM sau pot prelucra în alt mod datele respective dacă operatorii le-au acordat o autorizație în acest sens în conformitate cu articolul 10 alineatul (7).”
>
> 13. La articolul 23 alineatul (1) se adaugă următorul paragraf: „Data înregistrării datelor cu caracter personal menționate la primul paragraf este cea mai apropiată dintre datele următoare: (a) autoritatea competentă refuză să acorde statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM; (b) statutul de declarant autorizat în cadrul CBAM este revocat; (c) un operator, un verificator, o persoană independentă sau persoana delegată să acționeze în numele și pe seama persoanelor respective a fost radiat(ă) din registrul CBAM.”

### Articolul 2 — Intrare în vigoare și aplicare

> Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
>
> Articolul 1 punctele 7 și 10 se aplică de la 1 ianuarie 2026.

